Anul Nou, precedat de Ajun, era, în mentalitatea populară, un prag important, primul moment din cursul unui an când “se deschide cerul și Dumnezeu se uită pe pământ”. Cerul este sfânt, fiind creat de Dumnezeu ca lăcaș al îngerilor. Cerul se deschide la sărbătorile mari, Anul Nou, Bobotează, Paști, dar numai oamenii buni și drepți îl văd deschis. Momentul trecerii într-un nou an este, de multă vreme, însoțit de un ceremonial care cuprinde obiceiuri, tradiții ori datini din vechime, cu precădere în satele românești, unde cete de flăcăi se pregătesc pentru a merge la “urat”.
În vechime se colinda cu o mlădiță înmugurită de măr. Ea se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei și până în ziua de Sfântul Vasile era înflorită. Așa ne explicăm și de ce în colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruț, mărgăritar, explică etnologii.
Anul Nou este marcat în comunitatea românească, de urarea cu plugușorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca și jocurile mimice cu măști de animale sau personaje țărănești. Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi, precreștin, dar care, în timp, a ajuns să facă, s-ar zice, casă bună cu creștinismul. Cântecele respective atrag norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor și gospodăriilor, pentru tot anul care urmează.
Prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, coordonator al Atlasului Etnografic Român și personalitate marcantă a etnologiei românești contemporane - scria, în volumul “Sărbători și obiceiuri românești” (Editura ELION, în 2003), că Revelionul “nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichității geto-dace ocazionat de moartea și renașterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul, și a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie (...). Timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar și fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, și întors, precum ceasornicul, de la început. Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărului zilelor cu nașterea acesteia. Împreună cu divinitatea, timpul se naște anual, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare pentru a renaște după alte 365 (366 în anii bisecți - n.r.) de zile”.
În Ajun de Anul Nou, copiii mergeau la colindat cu Plugușorul, un obicei străvechi agrar, având la origine un ritual sacru de manifestare a dorințelor unei recolte bogate, având ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii. Cunoscut și sub alte denumiri, ca “plugul”, “plugarii”, plugușorul are un caracter simbolic, având la origine o incantație magică. Copiii sunt primii care pornesc cu plugușorul, primind în schimbul urărilor de an bun, colaci, fructe sau bani. Ei își făceau un pluguleț dintr-o ramură de pom, cu două crăcuțe în forma coarnelor de plug. De acestea atârnau un clopoțel, acoperit cu o bucată de pânză și un buhai dintr-o putină legată la capăt cu o bucată de piele de oaie, prin care erau trase câteva fire de păr de cal. Apoi își pregăteau un bici și textul plugușorului. Când mergeau pe uliță, copiii pocneau din bice, trăgeau cu mâna pe firele buhaiului strigând “hăi, hăi!” alături de textul plugu-șorului, care era o narare în versuri a principalelor lucrări agricole, de la semănat până la obținerea pâinii. În final, gazdei îi erau făcute urări de sănătate și belșug. Motivele agrare sunt numeroase în colindele tradiționale, existând încă din vechime.
Unii cercetători leagă acest obicei de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că s-a modificat și obiceiul. În dimineața Anului Nou, ca o continuare a Plugușorului, copiii umblă cu semănatul. Ei aruncă semințe de grâu, porumb sau orez prin case și peste oameni. Rostesc o urare scurtă prin Bucovina (“Sănătate! Anul Nou!”), primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent însă s-a generalizat formula de la Sorcova, prezentă, inițial, în centrul Moldovei: “Să trăiți/ Să-nfloriți/ ca merii,/ ca perii,/ În mijlocul verii,/ ca toamna cea bogată/ De toate-ndestulată!”.
Urăturile au denumiri variate: “Plug”, “Plugușoare”, “Bicișoare”, sau chiar “Fierărie” și se desfășoară într-o atmosferă ritualică, în care gesturile au semnificație simbolică, iar urătorii sunt costumați în ținută populară, specifică zonei din care provin.
Datinile de Anul Nou cuprind, printre altele: Capra, Turca, Brezaia. În “Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir spunea că “Turca este o joacă iscodită încă din vremurile bătrâne, din pricina ciudei și scârbei ce o aveau moldovenii împotriva turcilor”. Cu turca, capra sau brezaia umblă tinerii, începând de la Ignat și sfârșind cu zilele Crăciunului și prin unele părți, în ziua de Sf. Vasile până seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia îl poartă unul dintre tinerii mascați.
CREDINȚE ȘI SUPERSTIȚII DE ANUL NOU
* În Țara Chioarului, fetele ies în ogradă și numără nouă stele și dacă a noua stea este mai strălucitoare înseamnă că și ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roagă pe stea sa-i aducă ursitul.
* La miezul nopții, fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ține pe masa de sărbători, îl țin pe vârful capului, se așează pe tăietor și așteaptă să audă un sunet dintr-o direcție oarecare și din ce parte vine sunetul, în acea parte își va găsi ursitul.
* În Țara Oașului, în vatra focului de la stână se introduc patru potcoave pe care, după ce se înroșesc, se mulg oile peste ele, crezându-se că oile “stricate”, care nu dau lapte, se vindecă datorită funcției magice a fierului.
* În tinda casei se pune un vas de grâu ca să treacă colindătorii peste el, apoi grâul se dă la păsări și la animale, “să fie cu spor ca și colindătorii”.
* În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porțile unor săteni care s-au certat în timpul anului, determinându-i astfel să vorbească și să se împace.
* În zonele Făgăraș și Mureș este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete și feciori sau 2 perechi de fete și feciori intră pe rând în casă și întorc fiecare dintre ei câte o farfurie și ce se află sub farfurie le arată că așa le va fi ursitul(a) sau că așa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda - mândrie; paharul de țuică - băutor; pâinea - bogăție; cărbunele - negru la suflet; sarea - sărăcie; creionul - domn; bani - avuție. Se face haz de aceste preziceri.
* Pentru a se feri de spiritele rele, mulți oameni obișnuiesc să țină în buzunar o căpățână de usturoi.
* În prima zi din anul nou trebuie să se evite cheltuielile sau aruncarea lucrurilor din casă. Nici măcar gunoiul nu este bine să fie dus, deoarece se consideră că, odată cu el, se arunca si norocul;
* Una dintre cele mai răspândite superstiții este aceea că la trecerea dintre ani nu trebuie să ai absolut nicio datorie, în caz contrar, întregul an va fi presărat cu datorii și cheltuieli foarte mari.
* Există și tradiții împrumutate, cum ar fi sărutul sub vâsc sau obligația de a purta ceva nou sau ceva roșu, pentru a atrage energiile pozitive.
CALENDARUL DE CEAPĂ
În trecut, când viața oamenilor depindea de recoltele obținute, de Anul Nou, țăranii încercau să afle cum va fi vremea în anul următor, ca să știe când să are și să semene.
O previziune importantă pentru agricultor era calendarul de ceapă: în 12 foi de ceapă (fiecare simbolizând o lună din anul calendaristic) erau puse cantități egale de sare și erau lăsate pe pervazul ferestrei. A doua zi, se putea observa gradul de umiditate. În funcție de asta, se știa care luni ale anului vor fi secetoase și care ploioase.
Atât de importantă era recolta, încât și prin colinde li se urau oamenilor să aibă parte de recolte îmbelșugate. Exista tradiția ca atunci când flăcăii mergeau cu Plugușorul să folosească un plug adevărat. Cu el trăgeau o brazdă prin curtea gospodarului ca să-i meargă bine semănaturile. Tot în ajunul Anului Nou se mergea și cu semănatul, aruncau în brazda proaspătă semințe de grâu, porumb, secară și ovăz. Sau aruncau grâul peste casă, să crească cât casa. Așa sperau să obțină o recoltă bogată în anul următor.
SORCOVA, VESELA...
Aparținând datinilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova, practicat la 1 ianuarie, este un străvechi obicei popular românesc, exprimând mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.
Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar “surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.
Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, Sorcova este înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat, dar, în unele regiuni, sorcovitul poate fi și prilej de blestem. Cu sorcova se bătea de mai multe ori umărul unei anumite persoane, jucând rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate celui vizat: “Sorcova, vesela,/ Să trăiți, să-mbătrâniți,/ Peste vară, primăvară,/ Ca un păr, ca un măr,/ Ca un fir de trandafir,/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata,/ Tare ca fierul,/ Iute ca oțelul./ La anul și la mulți ani!
În ajunul Anului Nou, toată familia se îmbracă în hainele cele mai bune, iar pe masa din casa mare se așează din belșug merinde. Toți membrii familiei rostesc o rugăciune și la lăsarea întunericului începe veselia. Noaptea Anului Nou reprezintă un motiv de veselie și voie bună, pentru că se spune că felul în care îți începi anul este decisiv pentru cel care va urma. Tradițional, numele trecerii dintre ani este Îngropatul anului sau Înnoirea anului.
În ultimii ani, tradițiile la nivel mondial au început să fie similare peste tot. Foarte multe dintre ele, precum sărutul sub vâsc sau purtarea hainelor colorate sunt întâlnite peste tot, petrecerea de Revelion devenind un moment de legătură între toți oamenii din lume.
... Pentru că, în orice limbă gândim sau vorbim, cu toții ne dorim același lucru: “Cele rele să se spele, cele bune să se-adune...”.
(surse documentare și foto: azm.gov.ro, Muzeul Etnografic “Anton Badea” Reghin, publika.md, happymax.ro)
ILEANA SANDU
