ÎNGROPAREA CRĂCIUNULUI

Distribuie pe:

Astăzi, în unele sate, are loc un obicei pe cât de vechi, pe atât de singular. Poartă numele de “Îngroparea Crăciunului”, iar desfășurarea ceremonială de rit funerar ne amintește de cea a Caloianului. În ambele cazuri, divinitatea moare și renaște, refăcând echilibrul lumii, revigorând timpul și fertilizând pământul.

Scenariul - descris de etnologul Ion Ghinoiu (Calendarul Popular “Comoara Satelor”) și consemnat la Cetele de Feciori de pe Valea Someșului - debutează cu alegerea tânărului care îl va interpreta pe Crăciun mort și a celui ce se va masca în popă. Acesta din urmă trebuie să fie convingător, un bun orator și să însoțească așa cum se cuvine ultimul drum al bătrânului Crăciun.

Ales dintre Feciorii din Ceată, Crăciunul este culcat pe o scară de lemn, având funcția de targă funerară, acoperit pentru a nu fi recunoscut de participanții la ceremonial și purtat pe umeri de șase tineri. Cortegiul astfel pregătit se va îndrepta, ca și în cazul Caloianului, spre o apă curgătoare. Pe drum, lăutarii cântă “morțește”, “popa” slujește la răspântii, iar oamenii din alai “bocesc” un text ritual, cântat pe melodia prohodului: “Măi, Crăciune, măi, bătrâne,/ Astăzi te-ngropăm pe tine./ Haideți toți, cu mic, cu mare,/ Să ducem Crăciunu-n vale/Și să-l băgăm în produc,/ Pe el să punem butuc./ O, Crăciune, o, bătrâne,/ Du-te de la noi cu bine;/ Meri pe apa Sâmbetii/ Și-napoi nu mai veni,/ C-a veni altu' Crăciun/ Și-a fi ca tine mai bun”.

Ajunși la râu, după o “slujbă” de dezlegare a păcatelor, Crăciunul mort este aruncat pe gheață. Momentul imediat următor constituie punctul culminant al ritualului: tânărul, întruchipându-l de data aceasta pe Crăciunul renăscut (“Crăciun cel Nou”), se ridică în picioare în uralele întregii asistențe.

Însoțit de muzică și voie bună, alaiul ceremonial se întoarce în sat. Aici, alături de întreaga comunitate, urmează să participe la “comândarea” sau “pomana Crăciunului”, o mare petrecere de întâmpinare a Noului An.

Nu trebuie să uităm că vreme înainte, Crăciunul reprezenta cumpăna dintre ani, Anul Nou fiind stabilit la 1 ianuarie abia începând cu secolul al XVI-lea. Timpul calendaristic îmbătrânit trebuia să moară spre a renaște, sfârșitul de an aducând o reactualizare a cosmogoniei, a timpului pur din momentul Creației. Privită din această perspectivă, “Îngroparea Crăciunului” nu semnifică doar încheierea unui interval de timp și începutul unui alt interval, ci anularea trecutului, a păcatului individual și colectiv, printr-o purificare rituală.

IULIA GORNEANU

Lasă un comentariu