CUM JUSTIFICĂ CRISTINA NEAGU SALARIUL URIAȘ DE LA CSM. ACUM E PE PRIMUL LOC ÎN LUME ȘI LA BANI

Distribuie pe:

Cristina Neagu (33 de ani) a devenit handbalista din lume cu cel mai mare salariu după ce a semnat un nou contract cu CSM București. De la 17.500 de euro, cât avea înainte, cea mai bună handbalistă din lume va câștiga lunar de acum aproximativ 20.000 de euro. Neagu a vorbit despre planurile ei de viitor, într-un interviu acordat clubului, dar în primăvara acestui an a atins și “punctul sensibil” al remunerației. “Știu că există această discuție, se vorbește despre salariul meu. M-a deranjat lucrul ăsta la început. A fost o chestiune destul de stresantă. Nu e neapărat treaba mea de unde vin banii clubului. Eu am semnat pe un salariu, prin ceea ce fac pentru echipă merit fiecare euro din acel salariu. Asta e datoria mea. Să joc pentru echipă, nu să știu de unde vin banii. Toate echipele de handbal sunt sponsorizate din bani publici. Nu știu de ce se vorbește doar de salariul meu. Și celelalte jucătoare sunt plătite din bani publici”, spunea Neagu, în luna aprilie a acestui an. Interul stânga a avut și o primă reacție după ce și-a prelungit contractul cu “tigroaicele”. “În primul rând aș vrea să mulțumesc conducerii CSM București pentru încrederea acordată. M-am simțit foarte bine la echipă încă de când am venit, de acum patru ani. Îmi doresc în continuare să fiu acasă alături de suporterii din România și să încerc să fac performanță pentru clubul CSM București. Ca în fiecare an, pe plan național îmi doresc să câștigăm tot ce se poate câștiga. Apoi îmi doresc să revenim în turneul Final Four al Ligii Campionilor pentru că eu cred că locul nostru e acolo. Și, bineînțeles, odată ajunși acolo, să ne luptăm pentru trofeu”, a spus Neagu într-un interviu acordat clubului. Neagu își pune mari speranțe că anul 2022 va readuce suporterii în săli. “Îmi doresc din toată inima să nu mai fie restricții și să putem avea din nou parte de sprijinul suporterilor pentru că avem mare nevoie de ei. Ne-au lipsit foarte mult și anul trecut și în această toamnă-iarnă... așa că sper ca din 2022 să avem parte de suportul lor și să vină să umple Sala Polivalentă așa cum au făcut-o de atâtea ori”, a adăugat Cristina Neagu.

NICUȘOR STANCIU A FĂCUT ANUNȚUL! CE ȘANSE ARE SĂ O PĂRĂSEASCĂ PE SLAVIA ÎN IARNĂ

Nicușor Stanciu a discutat despre obiectivele pe care le are pentru 2022 și despre o posibilă plecare de la Slavia Praga. De când a ajuns la Slavia Praga, Nicușor Stanciu a devenit unul dintre cei mai buni stranieri din campionatul ceh.

Românul a fost desemnat în două rânduri cel mai bun jucător străin din campionat, dar și cel mai bun mijlocaș, iar prestațiile sale au atras atenția mai multor echipe de top. Dorit de formații europene, dar și de echipe din țările arabe, Nicușor Stanciu a dezvăluit că nu se gândește neapărat la un transfer la momentul actual. Internaționalul român a afirmat că principalul obiectiv al său este să obțină cât mai multe trofee, indiferent că o va face la Slavia Praga sau în altă parte. În schimb, “tricolorul” a afirmat că, pus în poziția de a alege între actuala sa echipă și o nouă formație, Slavia ar avea prima șansă să obțină semnătura sa. “(n.r. ce-ți dorești de la 2022?) În primul rând ca familia mea să fie sănătoasă, ca eu să fiu sănătos, iar principalul obiectiv este să luăm campionatul în Cehia și să jucăm în Champions League. O să fie o luptă strânsă! Ar fi al treilea titlu la rând aici, în Cehia, și-mi doresc asta. Acum suntem și în Conference și îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun. (n.r. dacă primești o ofertă importantă?) Din vară intru în ultimul an de contract și iau în calcul orice. Momentan, mă simt foarte bine la Slavia! Vreau campionatul, vreau trofee. Pentru mine asta contează mai mult decât banii. Vreau să am multe trofee când mă las. Să-mi fac o cameră cu toate. (n.r. ai pe masă un contract de prelungire cu Slavia și un contract în străinătate) Depinde unde în străinătate și depinde de echipă. Dacă s-ar întâmpla lucrul ăsta, Slavia ar avea prima șansă pentru tot ce-am trăit aici și câte mi-a oferit”, a declarat Nicușor Stanciu, pentru gsp.ro.

BASCHETBALISTELE DE LA SIRIUS AU PRIMA ȘANSĂ DE CALIFICARE LA TURNEUL FINAL

Miercuri, 29 decembrie, s-a încheiat manșa întâi a sferturilor de finală din Cupa României la baschet feminin, cu confruntările: CSM Târgoviște - Phoenix Constanța 56-77, CSM Alexandria - BC Sirius Mureșul Tg.-Mureș 64-64 și FCC Baschet Arad - CSM Satu Mare 64-71. Partida inaugurală a avut loc marți, 28 decembrie, la “Sepsi Aréna” din Sfântu Gheorghe, între CSU Olimpia Brașov, ca gazdă, și ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, rezultat 46-125. “Sferturile” cupei se desfășoară în sistem tur-retur, astfel că Sirius, prin egalul obținut în deplasare, are prima șansă de a se califica la Turneul Final, în dauna adversarei CSM Alexandria, urmând a juca meciul decisiv pe teren propriu. BC Sirius Mureșul Tg. Mureș va disputa meciul retur joi, 6 ianuarie, în Sala Sporturilor din Tg. Mureș, de la ora 18.00. Câștigătoarele dublei manșe se vor califica la turneul Final Four, care va avea loc în perioada 26-27 februarie.

ÎNCĂ UN “NU” PENTRU FRF. ANTRENORUL AFLAT PE LISTĂ NU VREA SĂ FIE SELECȚIONER!

În plin proces de căutare a unui nou selecționer, Federația Română de Fotbal a mai primit un “nu”. Emil Săndoi (56 de ani), aflat pe o listă lărgită a Comisiei Tehnice, nu se gândește că poate fi o variantă pentru postul lăsat liber de Mirel Rădoi și consideră că șefii de la Casa Fotbalului vor lua decizia potrivită în ceea ce privește selecționerul. Mirel Rădoi a ratat calificarea la CM 2022 și a plecat de la echipa națională a României, la final de contract. Cu postul de selecționer rămas vacant, FRF caută acum antrenorul potrivit care să-l înlocuiască pe Rădoi, dar s-au lovit până acum de refuzurile lui Gică Hagi, Dan Petrescu și Răzvan Lucescu. Nici Emil Săndoi nu se gândește că poate prelua naționala, convins fiind că alții sunt înaintea sa pe lista FRF. Adrian Mutu e principalul favorit să preia echipa națională, după Anul Nou. “Nu cred că e cazul să discutăm despre așa ceva, v-am spus. Nici nu m-am gândit. Eu sunt convins că persoanele care sunt în fruntea FRF vor analiza cât se poate de bine și sper să ia decizia potrivită pentru noi, toți. Vă spun sincer, mie îmi pare nespus de rău că unul dintre cei patru antrenori cu performanțe și cu CV deosebit și care cred că se potriveau la națională, mă refer la Mircea Lucescu, la Răzvan Lucescu, Dan Petrescu sau Gică Hagi... Eu aș fi văzut pe unul dintre ei.

Mai departe, îmi e greu să spun. Eu am un respect deosebit pentru toți cei care practică această meserie. O să țin pumnii de fiecare dată echipei naționale, indiferent pe cine va avea antrenor”, a spus Emil Săndoi, conform sport.ro. Emil Săndoi a fost selecționer al naționalei U21 între 2006 și august 2013, a fost interimar la două meciuri ale naționalei mari, amicalele cu Paraguay (0-2) și Brazilia (0-1).

ROMÂNIA, A DOUA VICTORIE CU TURCIA ÎN MECI AMICAL DE HANDBAL MASCULIN, LA CLUJ-NAPOCA

Naționala de handbal masculin a României a învins și miercuri, la Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca, reprezentativa similară a Turciei, în al doilea meci amical. Tricolorii au câștigat partida de miercuri cu scorul de 35-25 (18-15). Luni, în prima dispută amicală, România s-a impus cu 26-24 (12-10). România și Turcia se aflau printre participantele la Trofeul Carpați, care trebuia să înceapă luni, însă celelalte echipe invitate, Elveția și Iran, au renunțat să mai facă deplasarea din motive medicale. Astfel, s-au jucat doar cele două amicale între România și Turcia. Naționala României se pregătește pentru preliminariile CM 2023, între 7-9 ianuarie 2022, în grupa pe care o găzduiește, tot la Cluj-Napoca, cu participarea echipelor Cipru, Israel și Republica Moldova. România va juca, în ordine, cu Israel (7 ianuarie), Cipru (8 ianuarie) și Republica Moldova (9 ianuarie).

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu