- Vlade! Uite cum a explicat, in illo tempore, un tovarăș conferențiar situația din învățământul nostru:
“Pentru că nu se mai predau în școli disciplinele umaniste, dezvoltarea intelectuală și morală a tineretului este deficitară. Tinerii nu-l citesc nici pe Voltaire și nici pe Balzac, de aceea popii își fac de cap și religia intră în sufletul copiilor”.
- Afirmația, zic eu, trebuie tâlcuită. Datul cu părerea și expunerea cu ostentație a convingerilor lui ateiste, la învățământul de partid au urmărit să aducă la cunoștință și să sublinieze pentru “organele” de decizie, atașamentul lui total la filozofia materialist-primitivă, cu intenția voalată de a-și pregăti viitoarea avansare. El a mai remarcat cu deosebită insistență educația defectuoasă a elevilor și a studenților, efectul de vid lăsat de politehnizarea învățământului și imixtiunea preoților în formarea profilului moral al tinerilor.
Până la punctul cu Balzac, zic eu, omul avea dreptate. Tinerii nu-l mai citesc nici pe Voltaire, nici pe Balzac, dar nu-l mai citesc nici pe Eminescu, nici pe Vlahuță, nici pe Rebreanu sau pe Marin Preda. Cugetarea adâncă despre religie și despre popi trebuie altfel gândită. Dacă preoții își “făceau de cap”, așa cum a înțeles conferențiarul, atunci religia ar fi intrat cum trebuie în sufletele copiilor, și astăzi, categoric, nu stăteam așa de rău la capitolul educație, morală și cultură, la capitolul adevăr și minciună, la capitolul șnapani versus oameni cinstiți și de valoare. În realitate, atunci, pe vremea bolșevicilor, eu cred că unii preoți timorați de perspectiva zăbrelelor sau de frica răspopirii nu și-au făcut de cap, așa cum înțelegea conferențiarul sau și-au făcut de cap așa cum înțeleg eu, adică nu s-au achitat de angajamentul în fața lui Dumnezeu și religia nu a intrat în mintea și-n sufletul tineretului. Numai în spiritul celor zece porunci trebuia educat tineretul de-atunci, ajuns astăzi în funcții de decizii, și precis nu ne-am fi zbătut în ziua de față în mizerie și-n mocirla materială și morală.
Să nu furi - “Iubitorii de neam” n-ar fi jefuit Bancorexul și n-ar fi tâlhărit pădurile noastre.
Să nu minți - “Iubitorii de neam” n-ar fi momit milioane de religioși să-și depună în siguranță economiile la Banca Religiilor. Să “ciordești”, la adăpostul unei asemenea firme, este o ticăloșenie cu circumstanțe agravante.
Să nu poftești nimic ce este a aproapelui tău - “Iubitorii de neam” dacă știau această poruncă n-ar fi băgat mâna în buzunarul credulilor ademeniți cu împlinirea viselor, a dorințelor sau chiar a celor mai elementare nevoi. Să fii atât de pervers și să înșeli sute de mii de oameni cu firma jocului piramidal este o performanță de cel mai mare profesionalism gangsteresc. Caritate, filantropie însemnează atitudine miloasă, plină de generozitate față de omul sărac. Caritasul a băgat în “buzunarul” bandei de răufăcători aproape un miliard de dolari și i-a mai blagoslovit și cu vile de douăzeci de camere și Mercedesuri de ultimă generație, de nici nemților nu le venea să creadă cât de repede s-a “redresat” țara după dezastrul economic bolșevic. Dar Caritasul a mai lăsat și oameni pe drumuri, vieți distruse și mulți sinucigași.
Vlade, pentru că veni vorba de Caritas, uite ce s-a ales de familia Mariei: istovit de muncă și de alergătură și nehrănit la timp, pneumonia l-a doborât în câteva săptămâni. Maria a rămas văduvă și cu patru copii de crescut. Locuia într-o singură cameră care era și bucătărie și dormitor și sufragerie, în cameră existau două paturi suprapuse, iar cel mai mic copil dormea cu ea pe o canapea îngustă fără spătar și fără căpătâi. Odaia dădea într-un coridor lung, strâmt și întunecos în care se mai deschideau încă cinci “apartamente” asemănătoare, iar la capătul coridorului era un grup sanitar comun. Mariei îi era greu în nopțile cu ger când trebuia să-i însoțească la toaletă pe doi dintre copii care aveau enuresă. Se ducea cu primul imediat după miezul nopții, iar cu al doilea spre dimineață. Îi înfofolea bine cu haine și le mai arunca și câte o pătură peste umeri. A visat la un apartament cu două camere, dar moartea soțului i-a spulberat orice speranță.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. CORFARIU
