“BRAZII SE FRÂNG, DAR NU SE ÎNDOAIE”

Nu-l uităm pe Lazăr Lădariu, marele român urcat la Cer acum trei ani, la 1 ianuarie 2019. A fost unul dintre foarte puținii oameni politici de anvergură românească și intelectuală. A luptat până la capăt pentru întărirea identității românești din Transilvania, ca poet, scriitor, om politic, fiind o personalitate complexă și completă în același timp. L-au caracterizat în primul rând demnitatea lui, lipsa compromisurilor, marele lui caracter de om. Nu a trădat niciodată, deși a fost trădat, nu a plecat capul, deși s-a vrut a fi plecat, iar genunchii săi au fost de piatră și nu i-a îndoit decât în fața lui Dumnezeu.

În peisajul politic naționalist, atunci când a făcut politică propriu-zisă, a fost un om rar. Astăzi, în conjunctura actuală, ar fi fost unicat, Lazăr Lădariu ar fi fiind undeva, în vârful unui zgârie-nori, față de toți ceilalți de acum, care sunt undeva, pe la demisol. Lădariu era un răcnet de leu, nu o ciripitură isterică, și nici un clovn de circotecă. Lădariu a fost o personalitate distinctă, nu un carton viu colorat.

Am avut onoarea să-l cunosc încă din 1994, când era directorul cotidianului ,,Cuvântul liber”, publicație pe care a condus-o până la finalul vieții pământești. Încă de la început m-a frapat generozitatea domniei-sale, în sensul cel mai larg al cuvântului. Eu eram un amărât de student, care se străduia, împreună cu alți colegi, să facă câte ceva pentru țară. Domnul Lădariu era și este cea mai mare personalitate a vieții românești din Mureș, directorul celui mai important ziar pe vremea când presa tipărită avea putere foarte mare, parlamentar, fondator al majorității asociațiilor românești de anvergură națională. Era în acele timpuri un Om Mare, cum se spune. Cu toate acestea, atunci când un tânăr de douăzeci si ceva de ani a bătut la ușa lui, a fost primit cu brațele deschise, cu multă căldură românească, deși aveam multe “bube în cap” din punctul de vedere al ,,corectitudinii politice”. Colaborator apropiat la ziar în acea vreme era Marius Pașcan (care a păstrat mai apoi direct legătura cu noi), un alt tânăr căruia domnul Lazăr Lădariu i-a acordat deplină încredere.

Paginile ziarului ,,Cuvântul liber” au găzduit toate acțiunile Grupului “Horea” și mai apoi ale Grupului Studențesc Naționalist, gândurile si speranțele unor studenți ce cu greu urcau pe drumul Neamului Românesc. Ne-au fost acordate pe atunci o mare onoare și încredere în același timp, în vremurile în care mai toți se uitau cel puțin circumspect (exprimându-mă eufemistic) la noi, fiind considerați prea de dreapta, prea “extremiști” etc.

Peste ani, același mare Om mi-a deschis din nou ușa, împreună cu doamna Mariana Cristescu, atunci când am cerut ajutor pentru prima noastră acțiune importantă pe Calea Neamului, achiziționarea și montarea centralei termice din satul harghitean Doboi, pentru școala românească și Paraclisul Ortodox.

,,Punțile de lumină” ne-au reunit pe aceeași baricadă de neînfrânt a bătăliei pentru România. Din generozitatea marilor români ar trebui să învățăm cu toții, din jertfa lor necontenită, din corectitudinea și caracterul lor. “Brazii se frâng, dar nu se îndoaie”, cum bine spunea Bădia Ion Gavrilă Ogoranu, născut pe pământ de 1 ianuarie, zi în care românul nostru Lazăr Lădariu s-a născut în Ceruri. Cu Dumnezeu Înainte, se aude un strigăt îndreptat către noi!

MIHAI TÂRNOVEANU

Lasă un comentariu