5 IANUARIE - AJUNUL BOBOTEZEI

Distribuie pe:

Ajunul Bobotezei este sărbătoarea dinaintea Bobotezei și are o mare încărcătură duhovnicească. Pentru a fi sănătoși, norocoși și feriți de necazuri, unii oameni țin post negru. Tot la fel - fetele fecioare care speră să se mărite. În această zi se fac observații meteorologice, se ghicește viitorul si se fac farmece și descântece pentru dragoste. Acum preotul se duce prin gospodării cu Iordanul, sfințind casele și pe locuitorii acestora. Dacă preotului îi va scârțâi zăpada sub picioare, oamenii spun că va fi un an bogat și rodnic. Se spune că, din cauza gerului, în această noapte ouăle de corb crapă și ies puii, încercând să zboare. Tot în această noapte se deschid cerurile, iar celui ca vede acest lucru, Dumnezeu îi împlinește dorințele.

* Dacă în dimineața de 5 ianuarie e brumă pe pomi, vor fi poame multe și bune. Dacă picură din streașină, va fi o vară ploioasă.

* O altă tradiție spune că în ce direcție va stropi preotul cu busuiocul înmuiat în agheasmă, de acolo vor veni ploile de peste an.

* Un obicei foarte vechi este acela că fetele trebuie să ia de la preot o crenguță de busuioc sfințit și să-l pună noaptea sub pernă pentru a-și visa ursitul.

* Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele își legau pe degetul inelar cu un fir de mătase roșie busuiocul primit. Dacă în ajun de Bobotează o fată nemăritată alunecă pe gheață, aceasta se va căsători în anul ce urmează.

* Bătrânii spun că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos tot anul.

În unele zone, copiii mergeau să colinde în seara de 5 spre 6 ianuarie pentru a vesti sosirea preotului “cu crucea”. Gospodarii îi răsplăteau pe colindători cu mere, nuci și prăjituri pe care copiii le strângeau în trăistuțele lor. (sursa- azm.gov.ro)

Lasă un comentariu