Persoanele sau familiile cu domiciliul pe raza municipiului Târgui-Mureș care doresc să adopte copii beneficiază de un sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de legislativul local în 2019, informează Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu-Mureș.
Sprijinul se acordă o singură dată pentru fiecare copil adoptat, pe bază de cerere, iar actele necesare sunt: cerere tip și consimțământ (se regăsesc pe site-ul www.tirgumures.ro), actele de identitate ale părinților, certificatul de naștere al copilului, hotărâre judecătorească privind adopția și extras de cont bancar. Aceste documente se vor depune la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gh. Doja, nr. 9 (camera 8) sau pot fi transmise și în format electronic pe adresa de email: registratura.das@tirgumures.ro. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0365/430859.
“Amintim faptul că, în cursul anului 2020 la nivelul Direcției de Asistență Socială Târgu-Mureș, două familii adoptatoare au beneficiat de ajutorul financiar în valoare de 2.000 de lei, iar în cursul anului 2021, alte trei familii”, precizează surse din cadrul DAS. (I.S.)