Colecția de picturi a lui Eugen Gâscă a fost expusă la începutul lunii decembrie 2021, în sălile de la etajul al II-lea din Palatul Culturii și poate fi vizitată până la finele lui februarie.
Eugen Gâscă s-a născut în județul nostru, la Grindeni, în 1908, la data de 26 iunie și a decedat la 1 iulie 1988, la București.
Despre localitatea Grindeni am putut citi, nu de mult, pagini frumoase scoase în “Cuvântul liber”, de domnul Porcilă. Toate acele lucruri citite despre Grindeni pot fi văzute în expresia lor plastică în cadrul expoziției care prezintă colecția de picturi. Dacă lucrurile sunt transpuse în artă, ele rămân ca adevărate documente ale continuității noastre așa pe formula “Arcului de la Smârdan”, pictura lui Nicolae Grigorescu, dovada clară că românii au luptat acolo pentru țară.
Așa și pictura lui Eugen Gâscă, cu Mureșul, cu dealurile Câmpiei Transilvane, cu albastru de “Mândră Marie”, cum se numea zugrăveala caselor din satele noastre, preluată ca formă sublimă de culoare, va rămâne.
Prima expoziție i-am organizat-o maestrului Eugen Gâscă, ca muzeograf, în 1974. Am găsit în arhiva mea personală articolul din “Steaua Roșie”, din data de 1 iunie.
Înainte de această expoziție nu existau picturi la Târgu-Mureș în colecția muzeului și nici eu nu știam prea multe date despre pictor. În urma acestei expoziții, în colecția muzeului au intrat patru lucrări, trei achiziționate și una vândută.
Cea de a doua expoziție am organizat-o în 1978, la împlinirea vârstei de 70 de ani. De data aceasta, expoziția a fost amplă și a avut loc în sălile Muzeului de Artă. Atunci mi-a încolțit în minte să-l rog să facă o donație pentru muzeu. Vedeam ce se achiziționează din arta contemporană și ce patrimoniu muzeal va fi, ce vor găsi cei care vor veni.
Oricum, m-am împrietenit cu maestrul Eugen Gâscă, mi-a cunoscut familia, îl încântau discuțiile cu soțul meu, Nicu, pentru că îl cunoscuse și discutase cu filozoful Lucian Blaga, îi plăceau filozofi cum era soțul meu. L-am găzduit la noi, era o ființă firavă, avea un singur plămân. Apoi și-a dorit să mai vadă încă o dată Câmpia Transilvaniei, Dealurile Bandului.
Benzina era cu porția, 30 de litri pe lună. Am economisit să-l bucurăm pe maestru. Am invitat-o la noi și pe soția maestrului pentru această excursie și a venit de la București. Doamna doctor Viorica Gâscă a fost deținut politic pentru că a ajutat cu medicamente partizanii din munți, cei care, după Al Doilea Război Mondial, s-au opus regimului nou instaurat în România.
Pentru a perfecta donația, am plecat la Bucurști. Am ales cu maestrul 90 de lucrări, le-am fișat pentru a fi aduse la Târgu-Mureș, dar, între timp, familia s-a răzgândit numai pentru 60 de lucrări. Motivul a fost că au considerat că și Muzeul de Artă din București merită o donație, era, de fapt, membru U.A.P. București.
Expoziția cu donația s-a deschis în 24 iunie 1985, în sălile Uniunii Artiștilor Plastici de la parterul Palatului Culturii.
În anul 1985 am organizat mai multe expoziții eveniment, cu o săptămână înainte de expoziția lui Eugen Gâscă a fost marea retrospectivă de 85 de ani a lui Aurel Ciupe, în sălile Muzeului de Artă. Apoi, în toamnă, expoziția de 80 de ani a pictorului Bordi András (1905-1988). Datorită acestor expoziții, urmate de donații ale pictorilor, s-a conturat colecția
“Valori Plastice Transilvane în contextul Artei Românești”. Această expoziție a avut loc în 1991 și este colecție de artă contemporană din expoziția de bază a muzeului, zisă “Galeria de Artă Modernă Românească”. Nu generația lui Gheorghe Olariu (1929-1984), cum ar fi fost firesc cronologic, cei de la care s-au făcut atâtea achiziții, ci maeștrii amintiți mai sus.
Pentru că arta din Transilvania și problemele peisajului transilvănean mă preocupau, se știe că în 1918, la Marea Unire, în Transilvania nu era artă cultă, m-am ocupat și de pictori maghiari.
Pentru specificul peisajului de pe Valea Târnavelor, intitulat “Colinele Târnavelor”, am organizat o expoziție a pictorului Bordi András, născut la Idrifaia, comuna Suplac. Expoziția a fost itinerată la Budapesta, în 1981, în luna mai. Am fost trimisă de statul român, lucrările le-am dus la București, inițial la Oficiul de Expoziții, care le-a transportat la Budapesta. Expoziția a fost deschisă la Galeria Națională din Budapesta, în Palatul Buda, clădirea “C”. A fost o expoziție de lucrări în tehnica acuarelei.
În același context am organizat expoziția retrospectivă Nagy István (1873-1937) în 1973, în sălile muzeului.
Pentru că pictorul Nagy István a fost găzduit o perioadă de familia poetului Octavian Goga la Castelul de la Ciucea, familia a avut o colecție importantă de picturi de acest artist. Au rămas doar trei, portretul poetului Octavian Goga, a doamnei Veturia Goga și un peisaj. Doamna Veturia Goga mi le-a împrumutat pentru expoziție atunci, în 1973. Eu i-am trimis o invitație la vernisaj, care a avut loc în luna mai și am fost foarte emoționată și onorată când am văzut că a venit la vernisaj, avea 88 de ani.
Succesorul meu de la muzeu, Ioan Șulea, m-a criticat că nu i-am lăsat înscrisuri. Eu cred că aceste expoziții care au vizat doar Transilvania, pentru că au fost și altele, nu sunt decât înscrisuri. Înscrisuri i-am lăsat și lui Ioan Șulea, pentru că, în 1994, de la prima lui expoziție (nu lucra la muzeu), i-am achiziționat două lucrări de pictură pentru colecția muzeului. I-am scris și un articol în “Cuvântul liber”, să aibă un înscris. Este o colecție pe care am numit-o “Noi situații plastice” și am achiziționat pentru colecție de la toți din generația lui care au avut o expoziție.
Picturile din colecțiile cu Aurel Ciupe, Theodor Harșia, Eugen Gâscă, pastelurile lui Nagy István și acuarelele lui Bordi András se supun aceluiași demers pictural: Transilvania, splendoarea unui spațiu unic.
VIORICA HERDEAN
