ROMÂNIA, ÎN VALUL 5. PESTE 140 DE LOCALITĂȚI SUNT ÎN SCENARIUL ROȘU ȘI ȘCOLILE DEPIND DEJA DE GRADUL DE VACCINARE A PROFESORILOR

Distribuie pe:

Valul 5 al pandemiei începe să capete amploare în România, unde incidența Covid crește accelerat. Autoritățile anunță luni că 147 de localități deja au trecut de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori și avem și primul județ roșu - Clujul. Astfel, sunt zeci de orașe și comune în care prezența fizică în școli e condiționată de gradul de vaccinare a personalului didactic.

Cea mai mare incidență o are comuna clujeană Ciurila, de 14,05 cazuri la mia de locuitori. E urmată de Coronini, din Caraș-Severin, cu 12,09, Ipotești, din Suceava, cu 11,49, și Poarta Albă, din Constanța, cu 10,89.

În ce privește municipiile, primele două poziții sunt ocupate de Rădăuți și Salcea, din Suceava, care au incidența de 5,49, respectiv 5,17 cazuri la mia de locuitori.

Cluj Napoca e pe locul trei cu o incidență de 5,02, urmat de Predeal, cu 5,01 și Pâncota, din Arad, cu 4,93 de cazuri la mia de locuitori.

Din noiembrie anul trecut, funcționarea în format fizic a școlilor s-a decis să țină cont de gradul de vaccinare a personalului didactic. Astfel, își primesc elevii în bănci doar școlile cu un grad de vaccinare de peste 60%, în momentul în care incidența localității trece de 3 cazuri la mia de locuitori.

Lasă un comentariu