ÎNCEPÂND DE LUNEA VIITOARE, INTRĂ ÎN ONLINE ȘCOLILE ȘI GRĂDINIȚELE CU SUB 60% DINTRE ANGAJAȚI VACCINAȚI, AFLATE ÎN LOCALITĂȚILE CU O INCIDENȚĂ A INFECTĂRII DE PESTE 3 LA MIE, A ANUNȚAT MINISTRUL EDUCAȚIEI

Distribuie pe:

“Articolul 3 din ordinul comun se raportează la rata de vaccinare de vineri. Dacă rata de incidență este de peste 3 la mie (și rata de vaccinare a angajaților sub 60), începând de lunea viitoare școlile acelea intră în online”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă care a avut loc luni, la sediul Ministerului Educației.

Anunțul acestuia contrazice algoritmul aplicat de ministrul Educației pe 24 noiembrie 2021, când preciza că școlile revin în format fizic “încă din ziua imediat următoare scăderii ratei de incidență sub 3‰”.

“28 din cele 271 de unități de învățământ din Ilfov aveau, după ultima raportare, o rată de vaccinare de sub 60%. În tot sistemul de învățământ, rata de vaccinare este de peste 70%. Avem 14.000 de unități de învățământ în care rata de vaccinare este de peste 60%, dar există circa 3.000 de unități de învățământ în care rata de vaccinare este, în continuare, sub 60%. În București, în cele 655 de unități de învățământ, la ultima raportare, 57 erau sub 60%. La fel, rămâne localitate cu incidență de peste 3 la mie și rată de vaccinare de sub 60% când, în toate școlile aflate în această situație, se va trece la cursuri online”, a spus Cîmpeanu, citat de Edupedu.ro.

Ministrul Educației a adăugat astăzi că, “având în vedere că la nivel național au fost schimbate regulile cu privire la durata carantinării, e nevoie de o updatare a ordinului comun (al miniștrilor Educației și Sănătății) și voi discuta cât se poate de repede cu ministrul Sănătății. Avem o colaborare foarte bună, repet, foarte bună cu ministerul Sănătății” condus de social-democratul Alexandru Rafila.

ELEVII VOR ÎNVĂȚA LA ȘCOALĂ DESPRE SCHIMBĂRILE CLIMATICE, SPUNE IOHANNIS. CÎMPEANU SUSȚINE SĂPTĂMÂNA VERDE ÎN ȘCOLI

Raportul “Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile” a fost elaborat de Grupul de lucru pe tema educației cu privire la schimbări climatice și mediu, înființat la nivelul Administrației Prezidențiale.

Potrivit șefului statului, raportul semnalează o serie de probleme privind mediul, dar lansează și o serie de soluții.

Cu toții ne dorim un mediu curat, fără deșeuri la tot pasul, să nu ne fie pusă în pericol sănătatea și să fim feriți de efectele devastatoare ale fenomenelor meteo extreme, precizează Iohannis.

“În continuarea Proiectului “România Educată”, am decis ca, pe parcursul anului 2021, la nivelul Administrației Prezidențiale să funcționeze și un grup de lucru pe tema educației privind schimbările climatice și mediul.

Educația este unul dintre pilonii îmbunătățirii răspunsului la schimbările climatice, întrucât educația determină modificarea comportamentului uman, în sensul unei mai mari responsabilități pentru protejarea naturii și a viitorului întregii societăți.

Raportul lansat astăzi semnalează o serie de probleme, dar prezintă și soluții, atât pentru a lărgi accesul la educația privind protecția mediului și combaterea efectelor schimbărilor climatice, cât și pentru fundamentarea unei infrastructuri școlare verzi. Ceea ce ne dorim însă, mai mult decât orice, este să deschidem drumul spre o schimbare de mentalitate.

Cu toții ne dorim un mediu curat, fără deșeuri la tot pasul. Cu toții ne dorim să nu ne fie pusă în pericol sănătatea și să fim feriți de efectele devastatoare ale fenomenelor meteo extreme.

Putem reuși asta prin politici publice adecvate, prin instituții care funcționează și care aplică legea, dar, mai ales, prin acțiunile individuale ale fiecăruia dintre noi”, a declarat președintele.

Elevii vor învăța despre natură în natură

Șeful statului subliniază că elevii vor învăța despre mediu prin intermediul unor instrumente atractive digitale, aplicații, manuale interactive.

“În educația privind schimbările climatice și mediul la nivel preuniversitar, este esențial să ne centrăm pe beneficiarul primar al actului educațional - evident, elevul. Modelul propus de raportul lansat astăzi vine în întâmpinarea elevului cu un set de instrumente atractive digitale, aplicații, manuale interactive, pentru că ne adresăm unor generații formate din veritabili digitali nativi.

În același timp, trebuie să le creăm elevilor oportunitatea să învețe despre natură în natură, să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitate în școli sustenabile și să conștientizeze importanța protecției mediului prin activități practice, aplicate, menite să protejeze mediul înconjurător.

Cîmpeanu susține Săptămâna verde în școli

La rândul său, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că susține introducerea în structura anului școlar a unui program Săptămâna verde.

“Chiar dacă anul acesta din cauza crizei sanitare săptămâna Școala altfel a înregistrat dificultăți, pentru că pe parcursul acestei perioade toată școala a fost altfel, găsesc că este o idee foarte bună ca, în calendarul școlar, în structura anului școlar, să integrăm, și susțin de pe acum această propunere, o săptămână verde”, a precizat Sorin Cîmpeanu, citat de Spotmedia.ro.

Lasă un comentariu