Țiganii cărora nu le este rușine să declare că sunt țigani
Trecusem de Civitavecchia. Mai aveam vreo șaizeci de kilometri până la Roma și începusem să mă îngrijorez. Se apropia seara și eu nu știam unde voi înnopta. Din mașină vedeam marea Tireniană. Nu erau mai mult de 200 de metri până la malul mării. Am oprit și am întrebat doi teenagers bronzați dacă ce văd eu acolo este un free camping?
- Sigur. Poftiți și dumneavoastră. Acolo mai sunt două mașini de olandezi, una de germani, trei de englezi, vreo patru de cehi și noi, cei cu corturile galbene suntem două familii de țigani din Lyon, mi-a răspuns unul dintre ei, într-o franțuzească stilată.
“Suntem o familie de țigani” a fost spus cu atât aplomb, atâta naturalețe și firesc încât mă bătea gândul să cred că din obârșia lui își face un titlu de mândrie.
Am găsit repede un loc aproape de malul mării. Familiile de cehi aveau mașini Skoda, vechi, ruginite și demodate. Ceilalți aveau mașini Ford, Renault și Wolkswagen. Țiganii vorbeau franțuzește, dar când femeia se enerva și intervenea brusc și violent în discuție, îi ieșeau pe gură o cascadă de înjurături în italiană. Da, mi-am zis, femeia este țigancă din Italia, iar bărbații sunt țigani din Franța. În spatele corturilor lor erau două mașini Mercedes de ultimul tip. În fața corturilor, țiganii au aprins un foc deasupra căruia atârna de un trepied un ceaun mare în care o țigancă mesteca conținutul cu un făcăleț. Copiii, goi “pușcă”, dansau,în draci în jurul focului, mânați de un cântec sprințar interpretat de unul dintre ei a cărui față și bust nu se vedea din pricina mărimii viorii.
Obiceiuri rămase, obiceiuri uitate
Reliefuri molcome, una-două ferme și o cireadă de vite în vale te duceau cu gândul la Breugel. Aceste landschafturi le-au pictat și cel Bătrân și fii-su. Da, dar tot aceste locuri, mi-am zis, au cunoscut, de curând, nebunia omului. Aici, în Ardeni, la Saint Vit și Bastogne s-au dat bătălii pe viață și pe moarte. Încrâncenarea războiului și masacrul stârnit de alienarea mintală au făcut celebre cele două localități.
Mă plimbam agale pe dealurile din jurul localității Saint Vit. Deodată, după niște arbuști, am zărit două rulote galbene remorcate la două mașini Mercedes, îndată ce am fost zărit au venit și m-au înconjurat o droaie de țigani. Bine îmbrăcați, curați,politicoși, m-au întrebat de unde sunt.
- Și voi?
- Noi suntem belgieni din Charleroi. Suntem în concediu și vrem să ne cunoaștem țara. Ne este mai ușor să umblăm cu rulota și să ne oprim unde vrem și să vedem ce dorim. Lucrăm în construcții.
Sigur, mi-am spus. Același Mercedes, aceeași culoare galbenă, același foc, numai că țiganii aceștia s-au sedentarizat, sunt la casele lor, muncesc și au pierdut obiceiurile urâte generate de nomadism, semnalate de rapoartele funcționarilor, din vremuri mai îndepărtate, rapoarte care nu au menționat că în cea de-a treia călătorie în America, patru dintre mateloții lui Cristofor Columb erau țigani.
Nu Mercedesul Benz achiziționat de țigani este un motiv de laudă și mândrie, ci Yul Brynner, țiganul, cel mai magnific dintre cei șapte magnifici sau Ceferino Jimenez Malla, primul țigan canonizat din istoria Bisericii catolice.
Obiceiuri rămase, obiceiuri uitate.
Cuvântul țiganului
La țigani, legile nescrise, obiceiurile, datinile și credințele sunt aprige, de neînduplecat și încremenite de veacuri. Bulibașa și tagma nu îngăduie nici o abatere de la tradiție. Toate argumentele mele nu l-au putut convinge pe țigan să-mi dea fata de noră.
Săptămâna trecută, dintr-o familie de țigani, au venit de la Sibiu să-și caute sănătatea, numai tata, mama și fiica. Bărbatul era îmbrăcat în haine negre, purta o pălărie neagră cu boruri mari, cămașă albă, închisă la gât, fără cravată. Mama și fiica purtau îmbrăcăminte tradițională - basmale viu colorate, înnodate la ceafă, bluze multicolore cu mâneci lungi închise la gâtul mâinii și fuste pliate foarte mărunt, cu modele florale.
- Fusta este de mătase?
- Da.
- Câți metri de mătase intră într-o asemenea fustă?
- Cinci, șase, depinde cât de mare este țiganca.
- Nu se fac fuste din ștofă sau din pânză? am întrebat.
- Nu. Numai din mătase pentru că țesătura este fină, cu desime mare și greutate mică. Ș-apoi nu numai țiganii sunt mândri, ci și muierile lor.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. CORFARIU
