OAMENII FĂRĂ ADĂPOST DIN TÂRGU-MUREȘ, SALVAȚI DE ÎNGHEȚ ȘI CAZAȚI, PE TIMP DE NOAPTE

Distribuie pe:

Ca și în anii anteriori, Direcția de Asistență Socială (DAS) Târgu-Mureș ia măsuri în vederea protejării persoanelor aflate în situații vulnerabile, în perioada sezonului rece: Adăpostul de Noapte din cadrul Direcției, situat pe strada Rozmarinului nr. 36, oferă oamenilor străzii un loc călduros pe timp de noapte, deparazitare, îmbrăcăminte, articole de igienă, consiliere medicală, socială și profesională.

Momentan, în cadrul Serviciului Social “Adăpost de Noapte”, 43 de persoane, identificate ca fiind fără adăpost, beneficiază de serviciile oferite, capacitatea maximă fiind de 100 de locuri.

“Principala problemă cu care ne confruntăm este că mulți dintre cei identificați ca oameni ai străzii refuză să vină la Adăpost, chiar și în perioadele în care se înregistrează temperaturi foarte scăzute pe timpul nopții și preferă să stea pe stradă. Nu îi putem lua cu forța, dar persoanele care vin singure la noi sau sunt aduși de poliție și SMURD, vor fi primite în asistență. Primesc condiții de găzduire decente și sprijin pentru reintegrarea lor în societate, astfel ca la părăsirea Adăpostului să nu fie nevoiți să se întoarcă în stradă. Pentru cei care sunt apți de muncă și doresc să lucreze, cu sprijinul AJOFM Mureș, le putem identifica și locuri de muncă. Posibilități există, au ce să facă, nu trebuie să stea pe străzi, însă este nevoie de cooperare și determinare care să vină și din partea lor. Nu avem pretenția că putem să le schimbăm viața dar sigur putem să îi ferim de suferințe inutile”, a declarat Andreia Moraru, Director Executiv Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș.

DAS Târgu-Mureș face un apel către târgumureșenii care identifică persoane fără adăpost în spații deschise, clădiri părăsite sau subsoluri de bloc, să apeleze numerele de telefon: 0365/422575, 0265/253234 (Adăpostul de Noapte) sau 0265/250760 (Dispecerat Poliția Locală) în vederea luării măsurilor care se impun sau să le îndrume la sediul Adăpostului de Noapte situat la adresa menționată.

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu