CĂRȚI CARE SE RESCRIU CÂND E ANUL NOU AL LITERATURII ROMÂNE, 15 IANUARIE

Nu putem vorbi de un punct terminus în cunoașterea marilor opere. Se descoperă, încă, partituri din creația lui Mozart și pagini scrise în atelierul lui Leonardo da Vinci. S-a cântat, de dată recentă, în audiție absolută, Suita Română nr.1, Deșteaptă-te române, a lui George Enescu. Se crede că mai sunt manuscrise eminesciene nedescoperite. Așadar, efortul de cunoaștere, receptare, interpretare sau editare a marilor opere nu poate fi nicicând încheiat; căci marile opere se cer mereu “revizitate”, fiind deschise noi abordări care să recreeze arhitectura lor. Este ideea susținută de Ioana Bot și Cătălin Cioabă, editorii volumului “Eminescu - Versuri din manuscrise”, apărut la Editura Humanitas, întregind, prestigios, destinul editorial și critic al operei eminesciene, punând în evidență sunetul creației poetice eminesciene din versurile lăsate până acum “în penumbra tiparului”. Cei doi editori (Ioana Bot, Note însoțitoare și bibliografie; Cătălin Cioabă, Selecția textelor și Cronologia) preiau în demersul lor ceea ce Petru Creția susținea în testamentul de eminescolog cu privire la nevoia de lărgire și adâncire a cunoașterii și înțelegerii operei lui Mihai Eminescu, asemănată unui aisberg. Ioana Bot și Cătălin Cioabă delimi-tează în creația poetică eminesciană partea vizibilă, a înălțimilor, care dă iluzia întregului, dar și partea care nu se vede, dedesubtul înălțimilor, ce se cere explorat. Fără acestea, imaginea asupra operei lui Eminescu e nedesăvârșită.

Antologia “Eminescu-Versuri din manuscrise” tinde spre desăvârșire, lucrând la ceea ce s-ar putea numi imaginea definitivă asupra liricii eminesciene. Sunt poeme surprinzătoare pentru fațetele spiritului eminescian devenite accesibile cititorului “în toată puterea cuvântului”, pentru o lectură cât mai îndepărtată de prejudecățile ce au împiedicat receptarea operei ca literatură “pur și simplu”. Ceea ce apare în ediția Perpessicius în interiorul aparatului critic ca forme preliminare, variante sau avantexte ale unor poeme consacrate, în “Eminescu-Versuri din manuscrise” constituie o “rețea” de versuri cu formă autonomă în contextul “de permanentă întrețesere tematică și stilistică a versurilor puse pe hârtie de Eminescu”. Versurile din manuscrise nu mai sunt așezate într-un “soi” de subordonare față de marile poeme, ci considerate teritorii lirice cu forme perfecte, cu sunet inedit și cu sursă de inspirație vădit diferită de ceea ce e socotit în genere drept “produs final”. Când Perpessicius transcrie în ample note ceea ce rămâne ca vers, în afara poemelor autonome, subliniază că aceste “crâmpeie închegate”, “cioburi diamantine”, vor trebui cândva să fie adunate. La acest cândva se oprește efortul editorilor Ioana Bot și Cătălin Cioabă, adunând tocmai aceste versuri risipite în subsolul critic al ediției Perpessicius, partea nevăzută a aisbergului eminescian, versuri “strivite” prin subordonarea față de un poem sau altul. Bunăoară, versurile publicate, acum, sub numele “Și ce capăt o să aibă astă comedie lungă?” , demască răul vieții, conturând imaginea geniului în gâlceavă cu lumea, dar în armonie cu dorul de moarte, prefigurând idei din “Scrisoarea I”, ilustrând truda poetului spre marea poezie: “Nu vedeți că tot ce-n lume se numește-naintare/ Și lumină și știință sunt din ce în ce izvoare/Tot mai multe de-ndoială, de durere și amar?”.

Editorii dau versurilor din manuscrisele eminesciene șansă la sunet propriu, printr-o altă lectură, afirmând, temeinic, că acestea nu au văzut propriu-zis lumina tiparului, ci au rămas “în penumbra lui”. Pornind de la aprecierea că viețuiesc (sunt grăitoare!) prin ele însele, editarea de la Humanitas invocă plăcerea de a citi, de a descoperi voci eminesciene necunoscute, fără a neglija semnele restituirii științifice. Cei care vor să citească un nou Eminescu sau un Eminescu altfel (și nu doar specialiștii textului eminescian) sunt invitați prin acest volum compact la căutări de noi forme poetice, aflând că Eminescu scria într-o limbă foarte apropiată celei de azi, că scria despre subiecte care îi pot reprezenta și pe trăitorii unui alt veac, cititori ai unei alte literaturi. “Și o vor descoperi cu propriile puteri de lectură (...), pentru că opera acestui mare scriitor se pretează la asemenea descoperiri - iată marele pariu al ediției de față.”

VALENTIN MARICA

Lasă un comentariu