CĂRĂRI PIEZIȘE (XXXIX) ȚIGANII

CUVÂNTUL ȚIGANULUI

- Nu aveți sau nu știți o alifie care să-mi scoată negreala asta de pe obraz?

Klara nu avea mai mult de douăzeci de ani. Era înaltă și corpolentă. Părul neacoperit de batic era negru ca abanosul. Avea ochii mari, negri-catran, adânci ca o fântână dobrogeană și încercănați. Pielea ei era închisă la culoare, mată și se “asorta” teribil cu multitudinea de culori ale bluzei. Buzele-i erau groase, cărnoase, mult mai închise la culoare decât restul pielii, aproape negre, proporționate și se încadrau frumos în ovalul feței. Deasupra buzei superioare era un halo de pigment negru care se pierdea în obraji și care trăda mai mult originea africană decât cea indiană. Dacă cineva i-ar schimba vestimentația și coafura, mi-am zis, ar transforma această fată într-o regină nubiană cu înfățișare exotică și de o frumusețe sălbatică.

Bărbatul ei, un tânăr de 25 de ani, purta o mustață mică și rară. Era înalt, supt la obraji și foarte slab. Hainele stăteau pe el ca pe cuier. Se postase în tocul ușii și stătea acolo mut, umil, cu ochii în pământ, trecându-și pălăria dintr-o mână în alta.

- Uite ce am pățit acum câteva zile cu o familie de țigani din Sibiu, și le-am relatat povestea cu refuzul familiei de a-mi da fata pentru băiatul meu de la Paris.

Părinții au zâmbit și au dat din cap aprobativ, dar Klara, fără ezitare și convinsă, mi-a spus:

- Dumneavoastră nu ați știut la cine să puneți problema. Dacă mi-ați fi cerut mie acest lucru, l-aș fi lăsat îndată pe atletul ăsta, arătând cu degetul către soțul ei, m-aș fi lepădat urgent de hainele țigănești și m-aș fi dus în lume cu băiatul dumneavoastră. Așa ceva nu se scapă din mână. Proasta!

DE LA BROCA LA PARPANGHEL

Țiganii știau că scrisorile de recomandare se dovedeau a fi foarte eficiente în protejarea intereselor și tradițiilor lor. S-au dus la Roma să obțină o bulă papală pe care să o folosească drept passe-partout. Ce i-a oprit să intre în Cetatea Sfântă nu se știe. Poate Ie-a fost teamă, poate că Papa nu i-a primit, poate că nici nu au avut intenția să ceară audiență, de-ajuns că au falsificat un asemenea “passaporto”, l-au multiplicat, și așa au putut să invadeze toată Italia. Cu un asemenea document și cu scorneala că se reîntorc în Egipt au cerșit și au primit ajutor de la autorități. Așa au trăit țiganii mult și bine, fără muncă, în “peninsulă”.

Țiganii, care pozau acum în “aproapele” creștinesc al băștinașilor, erau la curent cu “fericirile” biblice și cereau supușilor papei milostenie.

- Manifestați-vă iubirea față de aproapele vostru, adică de noi, prin fapte, nu prin “parole al vento”. Cei care cer să intre în împărăția Cerurilor, prin milostenie, sunt datori să ne ajute, mai ales că vrem să părăsim țara voastră și să ajungem de unde am plecat, în Egipt.

Cu toată trândăveala și vânzoleala prin “cizmă”, documentele timpului mai menționează că mulți dintre cei care umblau brambura pe la periferia orașelor erau buni lăcătuși, fierari, potcovari, căldărari, spoitori, lingurari, aurari și samsari. Confecționau împletituri de răchită, jghiaburi, străchini și linguri din lemn. Zlătarii se ocupau de cumpăratul și vânzarea aurului dar salbele, inelele sau amuletele din aur, mândria țiganilor, erau opera meșterilor aurari autohtoni.

(Va urma)

Dr. ONORIU I. CORFARIU

Lasă un comentariu