ÎN FIECARE DINTRE NOI ESTE O FĂRÂMĂ DE EMINESCU

Distribuie pe:

15 ianuarie 1850 este o zi deosebită, ziua nașterii poetului nepereche, o zi intrată deja în patrimoniul marilor sărbători ale românilor. Ziua Culturii Naționale ne reamintește cine suntem. De Ziua Culturii îl slăvim pe Eminescu. Prin opera sa, Eminescu ne susține titanic, ca un reper absolut în marele vacarm inerent al prezentului. Mircea Eliade afirma că ,,dacă poporul român dispare și rămâne o carte a lui Eminescu, lumea va ști cine au fost românii”. ,,Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă” (Mircea Eliade), căci ,,în cultura lumii, locuim eminescian” (Costel Zăgan).

Pentru a-i da ,,lui Eminescu ceea ce i se cuvine: neuitarea”, cum afirma Ștefan Radu Muțat, elevii ambasadori ai liceului Tehnologic ,,Electromureș” din Târgu-Mureș, coordonați de prof. Luminița Husari și prof. Maria Stamatoiu, au derulat, pe parcursul unei săptămâni (9-14 ianuarie), o serie de activități dedicate Zilei Culturii Naționale.

La activități au participat elevii claselor a IX-a C, a IX-a D, a XI-a C și a XI-a D. S-a organizat o expoziție care le-a oferit elevilor o modalitate inedită de a recapitula sau de a afla informații despre viața și opera marelui poet. Elevii au realizat lucrări artistico-plastice, inspirate din creația poetului nepereche: ,,Luceafărul”, ,,Scrisoarea I”, ,,Floare albastră”, ,,Melancolie”, semnate de elevii Natalia Moldovan, Maria Tomulică și Emanuel Maier.

La concursul de creație ,,Vorbe șoptite”, eleva Larisa Hergenrichter, din clasa a XI-a C, a realizat o creație în versuri, de o mare sensibilitate, intitulată ,,Eminescu”, prin care a transmis mesajul că Eminescu este sufletul poporului nostru. Creația sa este un tot armonios, marcat de aceleași gânduri înalte, de aceeași plăcere de a întoarce roata istoriei, de aceeași revoltă demonică rezolvată în contemplație, de aceeași plăcere de reconstituire a unui cadru paradisiac din detaliile naturii exterioare, de aceeași aspirație spre absolut, sete de a cuceri universul prin gândire profundă și atotcuprinzătoare.

La secțiunea de realizare a unui poster, care să-l definescă pe Luceafărul poeziei românești, elevii au selectat versuri din creația eminesciană, pe care le-au asociat unor imagini sugestive, lăsându-se în același timp ghidați și de versurile lui Adrian Păunescu ,,În fiecare dintre noi există o fărâmă de ... Eminescu”.

La secțiunea viața și opera literară intitulată sugestiv ,,Vreme trece, vreme vine...”, elevii au realizat o expoziție prin care aceștia au dorit să demonstreze că generațiile în succesiunea lor își vor transmite ca pe o datorie sacră convingerea că Eminescu este cel mai mare poet național.

Ultima zi din săptămână a fost dedicată unei activități speciale, și anume, conceperea unei scrisori, care să îl ghideze pe adolescentul de astăzi spre lectura operei marelui poet. Astfel, elevii, după ce au imprimat conținutul scrisorii în 150 de exemplare, au pliat scrisorile asemenea unui document, pe care au pus un sigiliu, pentru a evidenția valoarea mesajului pe care îl au de transmis: ,,Eminescu este omul complet al culturii românești” (Constantin Noica), distribuindu-le apoi elevilor școlii noastre:

INVITAȚIE LA LECTURĂ

Scrisoare deschisă către adolescentul de astăzi

Dragul meu,

Se știe că mitul eminescian domină autoritar cultura românească de mai bine de un secol. Geniul solitar și neînțeles, ultimul romantic, poetul nepereche etc....

Da, știu, am auzit ceva la școală despre asta, îmi vei spune, poate.

Scopul meu este de a te convinge să

citești opera lui Mihai Eminescu.

N-am s-o iau pe ocolite, spunându-ți ce câștigi citind-o, ci o să îți spun, de-a dreptul, ce pierzi necitind-o.

Te întreb și te rog, răspunde-mi și mai ales răspunde-ți ție cu sinceritate:

Ai privit în nopțile de vară cerul înstelat, luna strălucitoare, luceafărul de ziuă?

Ai observat uneori câte o stea căzătoare dispărând în întunericul nopții adânci?

Ești tânăr și îndrăgostit, poate visezi la o iubire ideală?

Adesea, în reveriile tale, te imaginezi călătorind în alt timp și spațiu construindu-ți universul idealurilor tale?

Gândindu-te la trecutul acestei țări, inima îți vibrează, poate, la numele acelor domnitori ce și-au apărat sărăcia și nevoile și neamul...?

Ai simțit uneori nedreptatea, scara strâmbă a valorilor sociale, impostura, incompența ieșind în față, în timp ce valoarea este marginalizată și ignorată?

Dacă cel puțin la una dintre aceste întrebări răspunsul tău este pozitiv, te îndemn să citești ... Eminescu ...

Cert, de la epoca lui Eminescu la epoca noastră au trecut atât de mulți ani, s-au schimbat atâtea.

Dar sufletul omului, te întreb, ce s-a întâmplat cu el?

Iubirea, Suferința, Dezamăgirea, Pesimismul, Revolta.

Toate se regăsesc într-o formă sau alta în opera lui Eminescu.

Dacă am dreptate, sau nu, te vei convinge singur dar... numai citind Eminescu...

Un prieten al Lecturii

Activitatea a avut ca obiectiv reanimarea patriotismului prin promovarea culturii și valorilor naționale, elevii au fost stimulați să recepteze opera eminesciană în manieră proprie, personalizată. De asemenea,

creativitatea și imaginația celor implicați în proiect ne-au surprins prin abordările diverse la care au decurs.

Consilier educativ, prof. LUMINIȚA ILEANA HUSARI, Liceul Tehnologic “Electromureș”, Tg. Mureș

Lasă un comentariu