CĂRĂRI PIEZIȘE (XLIII) ȚIGANII

Distribuie pe:

Du-te-n mă-ta cu țiganii tăi cu tot!

Horațiu și Eugen erau legați printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere, pe idei și principii de viață comune. Ca elevi au stat împreună în aceeași bancă opt ani, dar viața și timpurile i-au despărțit timp de patru ani. Se întâlneau în vacanțe, iar după terminarea facultății au restabilit vechea amiciție și vechile obiceiuri. Erau prieteni nedespărțiți.

Într-o zi, urcând scările tribunalului, la primul etaj, Horațiu a văzut pe coridor o mare de oameni, printre ei și pe bunul lui prieten înconjurat de un grup de 6-7 țigani. Gesticulând, le explica cu foc gaborilor cum va fi la proces și ce trebuie să răspundă fiecare la întrebările judecătorului.

Horațiu, cu mișcări domoale, ocolind grupulețe, grupulețe de oameni, a ajuns la “ceată”. L-a prins pe un țigan de umeri rugându-l să-i dea voie. Ajuns în mijlocul lor a spus pe un ton rugător:

- Nu vă supărați că vă deranjez. Care dintre dumneavoastră este avocatul Eugen? Urgent, am mare nevoie de el.

Țiganii au rămas cu gura căscată când Eugen a început să-i amintească intrusului de mamă și să-l drăcuiască.

- Du-te-n mă-ta cu țiganii tăi cu tot!, s-a răstit Eugen la intrus. Să-i ia dracul și pe ei și pe tine.

S-a instalat o liniște jenantă. Într-un târziu, un țigan mai în vârstă, cu capul în pământ, i-a spus lui Eugen:

- Să nu vă supărați pe noi. Ne vom găsi un alt avocat.

În zadar Eugen a alergat pe scări, până în stradă după țigani să își ceară scuze, să-i liniștească și să-i îmbune. Basta.

- Horațiule, invidiosule, ieri mi-ai stricat bunătatea de afacere cu țiganii. Și ce bani frumoși scoteam de la ei.

Crime și pedepse

Făcea lunar drumul până în Germania democrată. Era șofer pe un autocamion de mare tonaj, pentru transportul internațional de mărfuri, un poids lourd - cum îi spun francezii. Ducea mobilă în Germania și venea încărcat cu tot felul de materiale necesare prelucrării lemnului, încercase de câteva ori să obțină permisiunea să călătorească cu familia în țările pe unde umbla, dar a fost refuzat de serviciul de pașapoarte. Conducerea întreprinderii, dar mai ales serviciul de cadre și ofițerul de securitate care răspundea de fabrica unde lucra, asigurându-se că Ion Ababei este un om dintr-o bucată, cinstit, muncitor și om de cuvânt, a garantat pentru el că se va reîntoarce și, așa, șoferul tirului reușise să primească vizele de ieșire din țară pentru soție și pentru fetița lui. Ion era fericit că poate să călătorească cu familia. Cabina mașinii era extrem de spațioasă, așa că nu va cheltui cu cazarea. În față, pe banchetă, erau locuri pentru trei persoane iar în spatele șoferului era un loc de odihnă pentru două persoane. Se vor opri unde doresc și vor vedea ce-i va îmbia mai mult. S-a sfătuit cu nevastă-sa dacă era oportun să o ia în călătorie și pe Roxana, care împlinise de curând zece ani. Ion se gândea că fetiței nu-i va folosi prea mult acest drum.

- Ce o să înțeleagă ea?

- Las-o să vină, și-a dat cu părerea Ana. Sigur va rămâne cu amintiri plăcute. Nu vezi ce vioaie-i la minte? De fiecare dată când merg la ședințele lunare cu părinții, învățătoarea o dă ca exemplu. Sunt foarte mulțumită de cum învață. În perioada aceasta este mai nervoasă. Cam devreme a devenit «femeie», dar se va liniști. Nu am pregătit-o și s-a cam speriat. Nu mi-am imaginat că la 10 ani să apară «schimbarea». Se vede că astăzi, copiii sunt mai precoce”.

Ion s-a grăbit să ajungă în Berlin, să scape repede de marfă pentru ca în cele cinci zile cât avea la dispoziție să poată opri în câteva orașe. S-a oprit la Magdeburg și au vizitat catedrala lui Otto cel Mare. La Leipzig au vizitat universitatea. S-au oprit o dimineață la Praga și au vizitat piața vechiului oraș, Hradul și au admirat podurile de pe Vltava. La Gödöllö, lângă Budapesta, avea un prieten bun, un ungur din Mureș, stabilit acolo de mai mulți ani.

(Va urma)

Dr. ONORIU CORFARIU

Lasă un comentariu