ÎN PANDEMIA COVID-19, A DISPĂRUT CONFLICTUL DINTRE GENERAȚII!

Distribuie pe:

Specialiștii americani de la Biroului Federal de Statistică, citați de descopera.ro, au realizat un studiu de caz amplu, prin intermediul unor instituții de învățământ de pe teritoriul SUA, de la creșe și până la universități, fiind intervievați părinți și copii de peste 16 ani, începând din luna martie 2020 și până în decembrie 2021. Miza acestora a fost studierea relațiile din familie, în perioada pandemiei de Covid-19.

Relații consolidate între părinți și copii

Potrivit cercetării, în primele luni de pandemie, părinții au constatat că relațiile lor cu copiii s-au consolidat, în special prin faptul că aveau preocupări comune și că petreceau de trei ori mai mult timp împreună.

Totodată, pandemia i-a învățat pe copii și părinți să își aprecieze activitatea unii altora. Când copiii începeau cursurile, se retrăgeau în camera lor și tratau cu seriozitate intervalul de timp petrecut cu profesorii. Astfel, au învățat să aprecieze și munca părinților, după ce i-au văzut acasă în timpul izolării cât efort depuneau pentru a-și câștiga salariul.

Studiul a arătat că peste 80% dintre tinerii de peste 16 ani care au participat la studiu au recunoscut că au înțeles în timpul pandemiei de ce părinții lor veneau stresați acasă, de la serviciu. Peste 30% dintre ei au descoperit valoarea banilor, iar 50% au înțeles rostul măsurilor luate pentru prevenirea pandemiei.

În plus, după orele online, copiii insistau, poate pentru prima dată în viața lor, să ia cina în familie, renunțând la gustări servite în camera lor, în fața televizorului sau a calculatorului.

Situațiile tensionate s-au rezolvat

Dacă în familiile cu copii adolescenți, pandemia a venit în plin conflict între generații, după doi ani de Covid-19, aproape 90% dintre situațiile tensionate s-au rezolvat.

Copiii au fost tratați ca egali în timpul perioadei petrecute acasă, iar raporturile dintre adulți și copii s-au echilibrat, ei descoperind unii într-alții adevărați parteneri de discuții.

Din păcate, mai ales în familiile sărace, pandemia a adus creșterea numărului de abuzuri împotriva femeilor și copiilor, din cauza consumului de alcool sau droguri a capului de familie, care devenea agresiv în mod frecvent.

În perioada studiată, s-a înregistrat o creștere cu aproape 40% a cazurilor de violență domestică asupra femeilor și cu 23,77% a abuzurile asupra copiilor... (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu