In memoriam, ADRIAN PĂUNESCU (1943-2010) Dau lumii, dau lumii de știre/ iubesc, am curaj și mă tem".
Dacă în urmă cu unsprezece ani aș fi ajuns la îngropăciunea trupului său, l-aș fi rugat să-mi recite oricare dintre poemele sale și sunt aproape sigur că auzeam, precum în vis, și versurile care urmează: “De n-aș fi om,/aș vrea să fiu/ un Tricolor/uitat în Munții Apuseni"; “Trăiesc și mor în fiecare zi,/ Cartela mea de viață se descarcă,/ Trăiesc, atât cât scriu și mor scriind"; (...) “E mult prea tristă viața pe la noi, /Prin tragice gubernii viscolite,/ Ne calcă toți barbarii în copite",/ (...) “Suntem străini la noi în țară,/Goniți din propriul nostru pat,/ Din curtea noastră dați afară,/ De cei aleși, ce ne-au trădat" (...); “Vom sta, la noi, în patrie în gazdă/ Și vom ajunge chiriași la noi în țară"(...); “Sus-pușii nu mai au nimic sfânt/ Ca pe cravate, jurăminte schimbă,/ Nu mai avem nici fabrici, nici pământ, /Vorbim și limba noastră-n altă limbă, /Și-acum se aude clopotul fatal; /Vin vremuri de urgie și de grindini/ Și este seara ultimului bal,/ Din zori, vom fi români de pretutindeni./ (...) Adio, mamă patrie, adio"!
IOAN VULCAN-AGNITEANUL
