COPIII IMPLICAȚI ÎN TREBURILE CASNICE DEVIN ADULȚI SIGURI PE EI

Distribuie pe:

Deși mulți părinți au tendința să își protejeze copiii și să îi ferească de orice fel de efort, în ideea că ei trebuie să se concentreze doar pe învățat, Ioana Marinescu, consilier acreditat pentru dezvoltare personală, susține că această strategie este una cât se poate de greșită, în special pe termen lung.

“Sarcinile adecvate vârstei îi învață pe copii abilități importante și îi ajută să își formeze și să își consolideze stima de sine. În plus, părinții obțin și ei un ajutor prețios la treburile casnice, mai ales atunci când copiii cresc.

Societatea modernă a adus multe beneficii, printre care și stoparea abuzului față de copii, însă trebuie să recunoaștem că copiii nu sunt chiar atât de neputincioși pe cât credem și ar trebui să îi apreciem la adevărata lor capacitate, dându-le sarcini potrivite pentru vârsta lor", spune Ioana Marinescu, citată de descopera.ro, numind și sarcinile care pot fi făcute de copii, în funcție de vârstă.

Între 1 și 3 ani - Treburile în casă se învață treptat, de la vârste foarte fragede. Chiar după vârsta de un an, copiii pot fi învățați, în joacă, să pună rufele murdare în coș, să ridice hainele de pe jos, să adune jucăriile împrăștiate, să fie ordonați.

Între 3 și 5 ani - Copiii pot să șteargă praful cu o cârpă de pe diferite suprafețe, să șteargă ramele tablourilor, să curețe masa după ce au mâncat, să hrănească animalele de companie (cu ajutor din partea părintelui), să strângă lenjeria de pe pat, să scuture covorașe de mici dimensiuni, să își facă ordine în cameră (tot cu ajutorul părintelui), să împăturească prosoape, să pregătească câteva alimente (să spele salata sau legumele și fructele), să ordoneze cărți și reviste, să scuture pernele de pe canapea.

Între 5 și 7 ani - Deja copiii pot să facă sarcini ceva mai complexe, cum ar fi să șteargă lămpile de praf (cu supraveghere din partea adulților), să facă ordine în rafturile de cărți, să spele bolurile de hrană ale animalelor de companie, să curețe chiuvetele cu șervețele dezinfectante, să ajute la transportul alimentelor, să sorteze rufele după culori, să curețe buruienile din grădină, să greble frunzele.

Între 7 și 9 - La această vârstă, cei mai mulți dintre copii vor putea să întindă rufele, să colecteze selectiv gunoiul, să ude plantele, să curețe cada, să spele pe jos, să își facă singuri curat în cameră, să pună cearceafuri curate pe pat, să ajute la pregătirea meselor (să amestece ingredientele, să taie legumele etc.), să ajute la depozitarea alimentelor, să ducă gunoiul, să măture curtea.

Între 9 și 13 ani - Copiii pot fi rugați de către părinți să facă treburi casnice mai dificile, ca spălatul geamurilor sau să aspire o cameră întreagă, să spele toaleta, să curețe oglinzile, să spele mobilierul de exterior, să pregătească mese simple, să spele mașina.

*

Dacă au trecut prin toate aceste faze, la vârsta adolescenței, copiii care au fost învățați de mici să facă treburi casnice ar trebui să poată curăța orice cameră din casă, să calce haine, să curețe cuptorul și frigiderul, să știe să planifice o listă de cumpărături, să meargă la cumpărături, să tundă gazonul și să aibă grijă de frați mai mici.

Însă cel mai mare câștig pentru adolescenți este faptul că se simt independenți, siguri pe ei și pregătiți să se gospodărească singuri atunci când situația o va cere, așa că este important să îi tratăm conform vârstei lor, să nu le subestimăm capacitățile și să le cultivăm încrederea în ei.

De asemenea, a face treburi în casă îi învață pe copii să devină responsabili, îi învață noțiunile de bază ale curățeniei, organizării și chiar gătitului, adică toate lucrurile pe care vor trebui să le facă singuri în viitor. În fond, ei nu știu brusc cum să facă astfel de lucruri în ziua în care împlinesc 18 ani și se mută de acasă.

Copiii care fac treburi casnice învață, totodată, o etică a muncii care este esențială pentru succesul lor în viitor. Alocarea timpului de muncă înainte de timpul de joacă îi învață să își asume responsabilitățile înainte de a se distra, un concept important care îi va ajuta, odată ce devin adulți, să fie responsabili.

În plus, a le oferi copiilor treburi pe măsura lor înseamnă că mama și tata au mai mult timp liber de petrecut cu ei și, astfel, toată lumea este mai relaxată și mai fericită. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu