24 IANUARIE - ZIUA BUCURIEI

Distribuie pe:

24 Ianuarie trebuie să fie pentru fiecare român din orice colț al lumii o zi a bucuriei. O bucurie sfântă, prin care, cu mulți ani în urmă, mai precis la 24 ianuarie 1859, s-a mai făcut un pas spre Marea bucurie a poporului român, unirea într-un stat unitar și național.

24 Ianuarie a fost încă un pas al bucuriei, pentru că în anul 1859, sub directa îndrumare a marelui om de Stat, Alexandru Ioan Cuza, Moldova și Țara Românească și-au dat mâna sub ceea ce noi azi numim, “mica unire".

O zi a bucuriei a fost și pentru comunitatea noastră din parohia “Sf. Arhid. Ștefan" de la Cristești, când, cu mic, cu mare, ne-am dat mâna într-o horă a bucuriei și a unității. Ziua a debutat, duminică, 23 ianuarie, cu slujba duminicală, comuniune la care cei mici sau mai mari, care formează “Grupul de cateheză" al parohiei noastre, după pregătirea prealabilă prin Taina Spovedaniei, au primit Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, prin Sf. Împărtășanie.

La finalul slujbei, grupul de copii au marcat ziua ce urma, 24 Ianuarie, cu un program de poezii dedicate momentului solemn al Unirii de la 1859, aducând în mijlocul nostru, prin personajele interpretate, pe marele domnitor Alexandru Ioan Cuza, pe Horea, Cloșca și Crișan, dar și pe toți cei care au sperat la acest moment unic pentru noi, românii. Momentul s-a încheiat cu o prindere în “Hora Unirii" a tuturor celor prezenți, urându-ne fiecare în parte, dar și tuturor românilor de pretutindeni, tradiționalul “LA MULȚI ANI!".

Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest moment petrecut împreună, mulțumesc copiilor pentru implicare, părinților, tuturor credincioșilor prezenți, domnului Florin Bacali pentru transmisiunea live, dar și fotografului Baghiu Dascăl Lucian.

Prin glasul tuturor vă spunem încă o dată fiecare dintre noi: “LA MULȚI ANI, BINECUVÂNTAȚI ROMÂNI DE PRETUTINDENI!" și nu uitați, doar rămânând împreună putem răzbate prin vitregiile lumii acesteia.

Pr. BOGDAN STELIAN RACOTI Parohia Ortodoxă Română “Sf. Ștefan " - Cristești - Mureș

Lasă un comentariu