În ziua de 27 ianuarie 1841, s-a născut, la Lipia, Merei, Buzău, Alexandru Candiano-Popescu, avocat și ziarist, general al Armatei Române, luptător în Războiul din 1877 pentru Independența României.
A participat la conspirația ce a dus la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, iar în 20 august 1870 a condus mișcarea antidinastică cunoscută și sub numele de “Republica de la Ploiești”. În Războiul de Independență s-a remarcat la comanda Batalionului 2 Vânători (pe care a obținut-o la cererea sa) în atacul și cucerirea Redutei “Grivița I” din 30 august. Atunci el și-a îmbărbătat subordonații spunându-le: “De moarte să nu vă sfiiți, soldați, eu sunt fericit a muri astăzi, căci mă bat pentru țară, pentru lege...”
Lucrări publicate (postum): “Războiul neatârnării. Istorie critică. Asaltul și luarea redutei Grivița” (1913); “Amintiri din viața-mi” (1944), “Cuvântări ostășești”, 1901. A fost fondatorul ziarelor “Perseverența” și “Democrația”.
Din mobiluri patriotice, dar și din dorința de a ieși în evidență, prin intermediul ziarului său “Perseverența” începe să propage în opinia publică ideea unirii României cu Transilvania. Pentru aceasta elaborează un plan, cel puțin hilar, dorind să cucerească Transilvania cu 50 de puști pe care le avea ascunse într-un depozit din Sinaia. În acest scop el întreprinde o călătorie peste munți, se întâlnește cu revoluționarii pașoptiști Simion Barnuțiu, Simion Balint și Avram Iancu. Va fi arestat la Arad, ca agitator daco-român. În 1869 va fi din nou arestat, de această dată în țară, pentru delicte de presă.
În mod paradoxal, în 1880, cel care întreaga viață fusese un virulent contestatar al dinastiei străine, Candiano Popescu, acceptă să devină aghiotantul regelui Carol I al României, funcție pe care o va ocupa vreme de 12 ani, urmând de asemenea și alte înaintări în grad, anume cea de colonel în 1882, cea de general de brigadă în 1894, pentru ca la 1 aprilie să devină comandantul Corpului III Armată.
Decorații și medalii: “Steaua României” în grad de ofițer, “Virtutea Militară” de aur, “Trecerea Dunării”, “Apărătorilor Independenței”, “Crucea Sf. Gheorghe” (Rusia).
A murit la 25 iunie 1901, la Târgoviște.
Republica de la Ploiești este denumirea mișcării din data de 8 august 1870, considerată ca fiind “ultima mare încercare de revoluție din spațiul românesc al secolului al XIX-lea sau ultimul val al revoluției de la 1848. În istoriografia românească de dinainte de 1989, această mișcare a fost considerată ca fiind antidinastică.”
Liberalii radicali, deși au susținut și au avut un rol important în aducerea dinastiei de Hohenzollern la conducerea țării, nemulțumiți de faptul că nu li se acorda conducerea guvernului de către principe, au hotărât în secret răsturnarea acestuia și abdicarea lui. Cei mai importanți actori ai acestui scenariu erau de altfel liderii lor: Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti și Eugeniu Carada. “Factorii de decizie ai acestei mișcări hotărâseră ca răscoala să înceapă concomitent în mai multe orașe ale țării Craiova, Focșani, Brăila, Ploiești, București, dar și în tabăra militară de la Furceni cu ai cărei militari se dorea cucerirea efectivă a puterii. Numai că, de aceasta dată, nu a mai mers totul la fel de bine ca în cazul lui Cuza, din 1866, militarii nu au mai vrut să ia parte la lovitura de stat, fiind nehotărâți, în special din cauza succesului germanilor în războiul cu Franța lui Napoleon al III-lea.
Acțiunea a fost planificată pentru noaptea de 7/8 august 1870, dar ofițerii de la Furceni au propus amânarea acesteia pentru a se vedea rezultatul războiului dintre Franța și Prusia. Candiano Popescu nu a acceptat această amânare. În noaptea de 7/8 august, împreună cu grupul său de conspiratori au ocupat Prefectura și Telegraful din Ploiești. Încă din zori, clopotele bisericilor au început să bată, iar populația s-a adunat în centrul orașului. Aici, în fața mulțimii, Candiano Popescu a citit o telegramă, pe care ar fi primit-o de la Ion C. Brătianu, prin care se comunica: “Vă fac cunoscut că principele Carol I a fost detronat astă noapte”, a fost numită o Regență în frunte cu generalul Nicolae Golescu și s-a constituit un nou guvern, având la ministerul de Război pe Ion C. Brătianu. Totodată, Candiano Popescu a anunțat că el a fost numit prefectul județului Prahova. Participanții au aplaudat și au început să strige: “Ura! Am scăpat de neamț”. Apoi, mulțimea - estimată la “trei mii de oameni” - în frunte cu “noul prefect” și cu un preot îmbrăcat în odăjdii, a pornit spre cazarma dorobanților, unde sergentul de la depozitul de muniție a primit ordin “să împartă arme la popor”. Apoi s-a deplasat la închisoarea orașului, de unde a eliberat “un număr de arestați”. De asemenea, a expediat telegrame comandantului grănicerilor de la Predeal și ziarului românesc “Adevărul”, care apărea la Pesta.
Șeful stației telegrafice din Predeal s-a arătat circumspect, a oprit cele două telegrame și a anunțat Guvernul de la București, care a trecut la arestarea suspecților. La Ploiești, armata a ridicat, în noaptea de 8/9 august, “peste 400 de cetățeni de la locuințele lor, pentru a-i arunca în închisoare”. Neputând organiza rezistența, Candiano Popescu a părăsit orașul, dar a fost prins la Buzău. Guvernul a reușit să aresteze membri marcanți ai mișcării conspirative: Ion Brătianu, generalul Nicolae Golescu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, colonelul Nicolae Crețulescu, urmând represalii severe, chiar umilire prin bătăi aplicate unora dintre ei, ca preotul Ștefan Dinicescu, Mihail Kogălniceanu, Drăghicescu. Conspiratorii au fost trimiși în fața Curții de Jurați din Târgoviște. Aceștia s-au apărat, invocând faptul că o acțiune similară a avut loc în noaptea de 11/12 februarie 1866, când a fost înlăturat domnitorul Alexandru Ioan Cuza, act în urma căruia nimeni nu a fost arestat, iar unii dintre complotiști se aflau pe banca ministerială. La 17/29 octombrie 1870, toți cei 41 de acuzați au fost achitați, fapt ce l-a revoltat profund pe Carol I. În notele sale zilnice, domnitorul menționa că era hotărât să abdice și va aduce această decizie mai întâi la cunoștința Puterilor Garante.
Acțiunea din august 1870 a fost numită, în derâdere, “Republica de la Ploiești”, fiind obiectul multor umoriști, și mai ales al lui Caragiale. În realitate, Candiano Popescu nu a proclamat Republica la Ploiești și niciun document semnat de el nu menționează cuvântul republică. Singura gazetă care a caracterizat acțiunea de la Ploiești ca fiind republicană a fost “Trompeta Carpaților”.
Spre amintirea evenimentelor respective, din inițiativa lui Dimitrie Brătianu, a fost ridicată în Ploiești Statuia Libertății.
(Surse: Enciclopedia României, Arhivele Statului Prahova, Scrisoarea lui D. Giurescu, cu relatări despre Mișcarea republicană de la Ploiești, 10 august 1870)
MARIANA CRISTESCU
