SPECTACOL DEDICAT UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE, LA REGHIN

Distribuie pe:

Luni, 24 ianuarie 2022, de la ora 18.00, la Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară” Reghin a avut loc un spectacol folcloric, prin care a fost sărbătorită Unirea Principatelor Române. În deschiderea evenimentului, după intonarea Imnului de Stat, prof. dr. Florin Bengean, managerul Bibliotecii Municipale “Petru Maior” Reghin a vorbit din perspectivă istorică despre importanța aniversării Unirii Principatelor Române, apoi domnul Dragoș Pui, viceprimarul municipiului Reghin, a rostit o alocuțiune. În cadrul spectacolului au evoluat: soliștii Cristina Farcaș, Florina Oprea, Maria Grama, Daiana Suceava, Cosmin Cotîrlă, Paul Miclea; Grupul Vocal Folcloric al Asociației Culturale “Flori de pe Mureș”, coordonator profesor Marian Someșan; Ansamblul de Dansuri Populare “Doina Mureșului”, instructor Frandăș Valeria; Orchestra Casei Municipale de Cultură “Eugen Nicoară” Reghin, dirijor prof. Ioan Conțiu; Fanfara Municipiului Reghin. Evenimentul a fost prezentat de prof. Alexandra Cotoi. A fost un eveniment de suflet, de intensă și vibrantă trăire românească, prin care s-a sărbătorit marele moment istoric din 1859, când s-a realizat Unirea Principatelor Române ale Moldovei și Țării Românești.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova și în Țara Românească a fost un eveniment de o importanță epocală în istoria țării noastre, înfăptuind o dorință legitimă a poporului român, peste hotărârile Convenției de la Paris din 7/19 august 1858 și ale puterilor europene, care acordau Principatelor o uniune plină de contradicții. Prin dubla alegere a lui Cuza, poporul român din Moldova și din Țara Românească urmărea realizarea deplinei unități, creând premisele depășirii restricțiilor puse de Convenție prin organizarea separată a fiecărui principat. Unirea din 1859, moment încrustat cu litere de aur pe răbojul marilor evenimente trăite și înfăptuite de poporul nostru în decursul bătăliilor pentru afirmarea dreptului său sacru de a trăi liber, într-o patrie unitară, independentă și suverană, a constituit un pas decisiv pe drumul reunirii într-un singur stat a tuturor românilor.

FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu