LACĂT DEFINITIV PE POARTA FABRICII DE ZAHĂR DIN LUDUȘ!

Distribuie pe:

Sute de fermieri din opt județe ale Transilvaniei nu vor mai avea unde să-și valorifice producția de sfeclă de zahăr, rămânând fără contracte și fără locuri de muncă, după ce, în urmă cu câteva zile, compania franceză care deținea fabrica de zahăr de la Luduș a decis să încheie afacerile din România și din China, în contextul în care județul nostru a fost unul dintre cei mai mari producători, datorită solului potrivit pentru cultura sfeclei de zahăr. “În anii trecuți am înregistrat o producție medie pe județul Mureș, de 58 de mii - 48 de mii, iar în anul trecut de 45 de tone la hectar”, precizează Silvia Jude din cadrul Direcției Județene pentru Agricultură Mureș .

 “Odată cu închiderea fabricii de zahăr de la Luduș va apărea un impact foarte mare, social și economic, pentru cele 8 județe în care au fost cultivatori de sfeclă, colegii noștri, 6-700 de fermieri în fiecare an. Muncitorii din fabrică au plecat acasă, vor rămâne șomeri”, a declarat presei Iacob Boca - fermier. Acesta a precizat că deține 45 de hectare pregătite pentru cultura de sfeclă de zahăr, însă, în noua situație, va trebui să se orienteze către alte culturi, chiar dacă a investit deja în utilaje specifice sfeclei de zahăr:  “O semănătoare de sfeclă performantă costă bani mulți, 30-40 de mii de euro. O instalație de erbicidat performantă la fel, bine, o folosim în altă parte acum. Investiția a fost mare, iar acum trebuie să facem conversie, să ne specializăm în alte culturi”.

În prezent, singura fabrică de procesare a sfeclei de zahăr din România rămâne cea de la Roman, fermierii mureșeni fiind dispuși să-și continue activitatea chiar cu o fabrică aflată departe de județ, fiind însă conștienți că transportul “va fi durerea noastră”.

În 1989, în România funcționau 33 de fabrici de zahăr. Anul trecut, fabrica de la Luduș a produs aproximativ în jur de 65.000 de tone de zahăr.

Dorel Istrate, din comuna Șăulia, președintele Asociației Beta Luduș, este unul dintre fermierii care dețineau un contract cu fabrica din Luduș, și care a declarat că, deși fermierii au fost asigurați că vor produce sfeclă de zahăr și în 2022 pentru fabrica mureșeană, au rămas acum cu banii dați pe lucrările solului și nu vor mai avea pe viitor cui vinde marfa.

“Reprezentanții fabricii de zahăr Luduș ne-au anunțat în luna septembrie că este scoasă spre vânzare, ne-au trimis o adresă, dar indiferent dacă se vinde sau nu se vinde, pentru anul de cultură 2022, sfecla de zahăr se va cultiva. Pe urmă, în luna decembrie, ne-au spus că nu pot să ne dea niciun răspuns pozitiv sau negativ, ci numai în luna ianuarie. În ianuarie, undeva prin 4-5 ale lunii ne-au spus clar că nu se mai cultivă în 2022 niciun hectar de sfeclă. Problema este că fermierii, pe baza actului pe care l-au dat în septembrie, mulți au pregătit teren pentru sfeclă și au fertilizat. La prima fertilizare e o cantitate de îngrășământ mai mare. Aici vor rămâne în pierdere fermierii, restul se va cultiva cu altă cultură, dar pentru zonă este un impact social foarte mare. Sunt 200 de angajați care nu vor mai avea niciun loc de muncă, sunt fermierii pe 8 județe care nu mai au cultura de sfeclă”, a explicat impactul deciziei de a închide fabrica, fermierul Dorel Istrate.

În opinia sa, întreaga industrie se vrea pusă pe butuci din moment ce din cele 33 de fabrici de zahăr din țară mai funcționează doar una singură, la Roman: “După cum se vede, din 33 de fabrici pe care le-a avut România s-au închis toate, mai avem una care funcționează, Roman. Este clar că România este pusă pe tapet pentru ca toată industria țării să fie distrusă, că e sfeclă sau că e vorba de alte domenii”.

Fermierul Dorel Istrate cultiva sfeclă de zahăr pe 60 de hectare, iar toată mergea la fabrica de zahăr de la Luduș. Acum va trebui să se reorienteze asupra a ceea ce va cultiva pe terenul deja pregătit pentru sfecla de zahăr.

“O să caut altă cultură, să vedem ce voi pune, o să caut alt asolament acum. Noi cultivăm toate culturile, cereale pe 425 de hectare, dar 60 le aveam cultivate cu sfeclă. Problemele în fermă sunt clare, costurile la motorină au urcat foarte mult, la îngrășăminte nici nu mai vorbesc, că sunt deja ca piperul în ciorbă, pui numai puțin. Subvenția cuplată o s-o luăm pe 2021, dar anul acesta nu mai luăm, gata, dacă nu se cultivă sfeclă. Noi ne bazam pe sprijinul cuplat la sfeclă și la soia. La ANT nu vom avea de suferit, singura problemă e că nu se vor mai încasa niște bani pentru sprijinul cuplat. La noi, fiind suprafețe mici, numai cu sprijinul cuplat puteam rezista ca ferme. O să fim dezavantajați față de cultura mare din țară unde suprafețele sunt mari. La noi sunt în pantă suprafețele, avem consum mai mare față de Bărăgan de exemplu, iar productivitatea la noi este mai mică”, a detaliat fermierul mureșean. Investițiile în lucrările solului pentru a cultiva sfecla de zahăr, dar și în utilajele speciale, vor fi pierdute: “Cheltuiala la noi e foarte mare, e dublă, 300 de kilograme de complex la hectar, că noi am dat în plus. Noi dăm 600-700 la sfeclă, la o cultură normală nu trebuie mai mult de 300 de kilograme la hectar. Noi știm exact că nu se mai cultivă sfeclă de 2 săptămâni. Directorul fabricii spune că el se supune deciziei din Franța a grupului Tereos. Impactul e foarte mare! Fermierii spun toți același lucru, dar ce putem face? Nu mai spun că avem și utilaje speciale, specifice, combine, mașini de erbicidat, de pregătire a terenului, de recoltat pe care nu le putem folosi în altă cultură, avem investiții, nu știu ce vom face cu ele acum! Dacă am vândut fabricile românești, nu mai putem să ne văităm acum. Le-am vândut și acum se retrag, că se retrag nu e așa mare lucru pe cât că vor distruge fabrica, o taie la fier vechi. Nimeni nu mai investește în industria românească, toată lumea exploatează până nu se mai poate și apoi ajung la fier vechi”, spune cu amărăciune fermierul Dorel Istrate.

Potrivit US News, Tereos, firma franceză producătoare de zahăr și etanol, a ajuns la un acord cu cooperativa agricolă Axereal, căreia îi va vinde participația în afacerile cu malț, iar acum se consultă cu sindicatele pe tema unui plan care vizează închiderea afacerilor sale cu zahăr din România. Încă din luna iunie 2021, agenția Reuters relata că grupul încearcă să iasă din operațiunile sale cu zahăr din România. (surse documentare și foto - https://agrointel.ro/212641/dorel-istrate-fabrica-de-zahar -de-la-ludus-se-inchide-definitiv-noi-fermierii-ramanem-cu-pierderile/ ; observator.news) (I.S.)

ILEANA SANDU

1 comentariu

  1. Niță Fănică 28 ianuarie, 2022 at 22:01 Răspunde

    Ar trebui răscumpărată, temporar, și retehnologizată de statul român, până se decide un grup de investitori români să o achiziționeze și să o relanseze pe profit, în condițiile în care prețul zahărului este în creștere pe piața internă.

Lasă un comentariu