COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR - UN GEST DE CIVILIZAȚIE

Distribuie pe:

Uniunea Europeană a impus României colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile atât în localitățile din mediul urban, cât și în mediul rural. Acolo unde primarii sunt gospodari s-au amenajat puncte speciale, dotate cu containere pentru hârtie, mase plastice, sticle și, separat, gunoiul menajer. Din nefericire, populația încă nu a devenit conștientă de faptul că deșeurile trebuie colectate separat, acestea fiind aruncate împreună, la grămadă, chiar dacă containerele au culori diferite și au înscrise denumirile deșeurilor.

În majoritatea localităților din județul Mureș sunt organizate asemenea puncte. Am văzut în comunele suburbane - Sângeorgiu de Mureș și Corunca, colectarea selectivă a deșeurilor și direct de la poarta localnicilor sau de la sediul firmelor, în anumite zile stabilite, când sunt colectate separat de gunoiul menajer. Majoritate cetățenilor au înțeles importanța acestei acțiuni, nu numai din punct de vedere economic, ecologic, dar și ca un gest de civilizație. Îmbucurător e și faptul că în școli sunt organizate activități educative pentru elevi, astfel că aceștia își conving părinții despre importanța și necesitatea colectării selective a deșeurilor.

Dacă în comunele suburbane și în orașele județului Mureș se respectă acest deziderat, în municipii și, mai ales, în Târgu-Mureș trebuie să treacă ani buni până ce populația să conștientiză, să deprindă această necesitate. Un distins cetățean al municipiului Târgu-Mureș, dr. ing. Mihai Tomșa, ecologist convins și militant pentru respectul față de mediu, ne-a vizitat la redacție, solicitându-ne să sensibilizăm municipalitatea și societatea care se ocupă și este plătită pentru aceste servicii să manifeste mai multă seriozitate în colectarea selectivă a deșeurilor. Domnia sa ne-a declarat: ,,Colectarea selectivă a deșeurilor în municipiul Târgu-Mureș este o acțiune necesară și utilă, drept pentru care felicit conducerea Primăriei. Cetățenii târgumureșeni sunt conștienți că trebuie să reciclăm tot ceea ce este posibil pentru a pune capăt risipei de materii prime. Prin reciclarea maselor plastice economisim gaz metan și petrol. Prin reciclarea hârtiei salvăm mii de hectare cu pădure, iar prin a sticlei economisim mii de kilowați, energie electrică. Prin compostarea materiei organice redăm solului toate elementele preluate prin cultura plantelor. Reciclarea deșeurilor este măsura cea mai eficientă pentru protejarea mediului și diminuarea efectului de încălzire globală, o consecință a lăcomiei unor națiuni super tehnologizate, indiferente la consecințele privind viitorul omenirii, inclusiv efectelor negative asupra sănătății omului. Acțiunea de colectare selectivă a deșeurilor nu trebuie să ne fie impusă din afară, o putem face și noi cu succes și foarte bine organizat, cu răspundere din partea Primăriei, societăților prestatoare de servicii, dar și a cetățenilor. Din nefericire, în târgul nostru a început cu stângul. De două săptămâni nu s-au ridicat de pe străzi deșeurile. Concret, pe Strada Oituzului, în ziua programată, sacii cu deșeuri au stat la dispoziția câinilor vagabonzi și a răuvoitorilor, fiind ridicați abia după două zile de la data programată. În plus, nu s-au acordat sacii goi promiși, nici nu s-a popularizat unde se pot procura din comerț. Sacii respectivi sunt foarte subțiri și se rup ușor sub greutatea sticlelor sau a maselor plastice. Am afirmat că după debutul acestei acțiuni va mai trece mult timp până să intrăm în normalitate. Păcat să ratăm o asemenea inițiativă valoroasă...!

Ziarul “Cuvântul liber” a fost și va rămâne o tribună la dispoziția cetățenilor, unde au posibilitatea să-și exprime opiniile.

VASILE BOTA

Lasă un comentariu