Ninge cu liniște la ceas de noapte
Albul plutește moale, enigmatic,
Scânteie doar mărunte nestemate
Sub gândul ce cutează singuratic,
Pășind pe umbra-aducerii aminte,
Să înflorească bucurii uitate
La geamul ce îl abureau cuminte
Speranțe de copil nevinovate.
Zăpada se mula cu fantezie
Cușme înfiripând pe gard și poartă,
Castanii-și împărțeau cu dărnicie
Mantaua lunecând nemăsurată.
Pe case plapumele-s tot mai groase,
Îmbie somnul să se hotărască
Tot iscodind după perdele trase
Loc de odihnă grabnic să-și găsească.
Apoi parcă au prins să dănțuiască
Vis după vis pe-oglinda de zăpadă
Lăsând din frumusețea omenească
Copilăria-ntreagă să se vadă.
DORIAN MARCOCI
foto: publicdomainpictures