DEȘTEPTAREA ROMÂNIEI
de Vasile Alecsandri
Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare,
N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se înalță pân' la ceruri din a lumii deșteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simțiți inima voastră că tresare și se bate?
Nu simțiți în pieptul vostru un dor sfânt și românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde și răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie!
Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit.
Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie!
Sculați toți cu bărbăție,
Ziua vieții a sosit!
Libertatea-n fața lumii a aprins un mândru soare,
Ș-acum neamurile toate către dânsul ațintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci veșnic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire,
La obșteasca fericire,
La obștescul viitor?
Până când să creadă lumea, o!, copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Și la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Hai, copii de-același sânge! Hai cu toți într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viața noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui țară libertatea reînviind,
Fericit, măreț acela care sub un falnic soare
Pentru patria sa moare,
Nemurire moștenind.
PATRIA ROMÂNĂ
de George Coșbuc
Patria ne-a fost pământul
Unde ne-au trăit strămoșii,
Cei ce te-au bătut pe tine,
Baiazide, la Rovine,
Și la Neajlov te făcură
Fără dinți, Sinane, n gură,
Și punând dușmanii-n juguri
Ei au frământat sub pluguri
Sângele Dumbrăvii-Roșii.
Asta-i patria română
Unde-au vitejit strămoșii!
Patria ne e pământul
Celor ce suntem în viață,
Cei ce ne iubim frățește,
Ne dăm mâna românește:
Numai noi cu același nume,
Numai noi români pe lume
Toți de-aceeași soartă dată,
Suspinând cu toți odată
Și-având toți o bucurie;
Asta-i patria română
Și ea sfântă să ne fie!
Patria ne-o fi pământul
Unde ne-or trăi nepoții,
Și-ntr-o mândră Românie
De-o vrea cerul, în vecie,
S-or lupta să ne păzească
Limba, legea românească
Și vor face tot mai mare
Tot ce românismul are:
Asta-i patria cea dragă
Și-i dăm patriei române
Inima și viața-ntreagă.
UNIREA PRINCIPATELOR
(dedicată viitorilor deputați ai României)
de Grigore Alexandrescu
Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate,
Sub o mână, o coroană, întrunite figurând;
Și în vechea capitală, o măreață mănăstire,
După lupte sângeroase monument de înfrățire,
De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând.
Ce spun aste suvenire? ele-arată ca-altădată,
Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată,
Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați;
C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire,
Ca la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire,
Decât numai în unirea către care sunt chemați.
Căci de urile interne mult a profitat străinul;
Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos;
Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare,
În furtune și în intrigi balotați fară-ncetare,
Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios.
Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge,
Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge
Prin credință în unire, prin unire în dorinți.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-așteaptă,
Orizontul se-nsenină, calea noastră este dreaptă,
Și asupra-ne se-ntinde mâna bunei provedinți.
Români! Dulce e unirea! Ascultați... glasu-i răsună...
De la fiii României cere patria comună...
Steaua merge înainte-i, simbol sacru pe pământ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mântuitoare,
Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare,
De le marginile lumii, către leagănul cel sfânt.
Când citim în vechea carte a istoriei străbune
Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române,
Care inimă stă rece? care suflet nemișcat?
Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie și-n unire,
Cultivând artele păcii pe al sau pământ bogat?
În tăcutele morminte Bogdan, Mircea se-ntâlniră,
Și-ntr-o lungă-mbrățișare pe români îi înfrățiră;
Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi...
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează...
Deputați! asupra voastră ei privirea-și ațintează;
Fală sau rușinea țării se așteaptă de la voi.
Fii voștri vor ascunde a lor frunte în țărână,
Dacă voi acum veți pierde marea cauză română,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc;
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moștenire,
Ce de la părinți de merit nobili fii o priimesc.
(Publicată în ,,Concordia”, la 30 martie 1857)
DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!
de Mihai Eminescu
Deșteaptă-te, române, preot al libertății,
Nu plânge pe cenușa geniilor străbuni,
E timp să nalți stindardul în numele Dreptății,
E timp să-ți calci tiranii, e timp să te răzbuni.
TRĂIASCĂ NAȚIA!
Unirea Principatelor - Nicolae Grigorescu
Statuia lui Mihai Eminescu de la Paris. Cei 172 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românilor au fost celebrați și în capitala Franței.
Pagină realizată de MARIANA CRISTESCU
