PREMII “EXCELSIOR", “GAUDEAMUS" ȘI “EXCELENȚĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT" PENTRU ELEVII TÂRGUMUREȘENI!

Distribuie pe:

La propunerea viceprimarului Alexandru Gyorgy (PNL), susținut de consilieri locali din rândul partidului și din UDMR, în ședința de săptămâna trecută, Consiliul Local Municipal a votat în unanimitate instituirea premiilor “Excelsior".

“Ca urmare a acestui vot, șefii de promoție din unitățile de învățământ de stat cu ciclu gimnazial din municipiu, 36 la număr, cu linii de studiu română, respectiv maghiară, vor primi la finalul acestui an școlar un premiu în bani în valoare de 1.500 de lei, dar mai ales recunoașterea publică din partea administrației locale", detaliază viceprimarul Alexandru Gyorgy, precizând că premiile vor fi acordate în cadru festiv de către reprezentanții conducerii orașului, prin șef de promoție înțelegându-se “elevul cu cea mai mare medie de absolvire a claselor V-VIII".

În aceeași ședință, legislativul local a aprobat cuantumul pentru acest an școlar al premiilor anuale instituite în mai a anului trecut, “Gaudeamus" - pentru șefii de promoție din învățământul liceal - și “Excelență în învățământ" - care se acordă elevilor care obțin media 10 la Evaluarea Națională sau examenul de Bacalaureat.

“Suntem hotărâți să continuăm pe acest drum, al recunoașterii valorilor școlilor târgumureșene și al stimulării unei competiții sănătoase.

Mulțumesc tuturor colegilor și îi asigur că astfel contribuim și noi la dezvoltarea unei societăți educate și formarea de resurse umane din ce în ce mai competitive și performante în Târgu-Mureș", transmite viceprimarul.

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu