Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie S.N. 13 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, Țara Românească, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România - d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
ACTUALITATEA LUI CARAGIALE
Se poate vorbi despre actualitatea oricărui mare scriitor al lumii, a lui Dante sau a lui Goethe, a lui Balzac sau a lui Tolstoi, a lui Shakespeare sau a lui Ibsen, în măsura în care se poate vorbi despre eternitatea lor. (...)
În acest sens, I.L. Caragiale e foarte actual, dar nu numai în acest sens. Dramaturgul și prozatorul pe care îl comemorăm acum a avut, față de lumea burgheză care domnea și se lăfăia la sfârșitul veacului trecut și la începutul acestuia, o atitudine atât de precisă, de dură, de ascuțit critică, o atitudine atât de necruțător demascatoare, încât publicul cititor și spectator de azi, acest public proaspăt, mare, cu ochi lucizi și cu suflet drept, vede în opera lui o nouă confirmare a poziției sale, a opiniilor sale și își simte întărite, încă odată, sentimentele, gândurile.
Zugrav fără pereche al tarelor burgheziei, al minciunii și ipocriziei ei, al indiferenței și cruzimii ei, al stupidității care îmbracă ignoranța pretențioasă și infatuată, al imposturii, al demagogiei dezgustătoare și primejdioase atâta vreme cât poate înșela nepregătiți și naivi, al lăcomiei și arivismului, vicii care fără îndoială pot fi ale omului de pretutindeni și de oricând, dar pe care burghezia le clocește, le ajută să înflorească ca pe mucegaiul de pe gunoaie, Caragiale înfățișează toată această lume șubredă, pe atât de șubredă, pe cât se laudă cu neclintitele ei “prințipuri", cu precizia marilor scriitori realiști. Hohotul de râs pe care îl stârnește întreg ridicolul mascaradei politice din Scrisoarea pierdută bunăoară, comicul respectabilității la care ține atât de mult jupân Dumitrache cel încornorat, atât de sigur de demnitatea lui care stă pe o avere bunicică la margine de București și pe niște noțiuni găunoase și stupide despre “națiune" și politică, grotescul unor indivizi ca Conu Leonida, ca Pampon, ca Crăcănel, lăudăroși, pretențioși în expresie și goi de logică, de cunoștințe adevărate, de sentimente profunde, acest hohot de râs irezistibil acoperă, fără posibilitate de îndoială, viziunea dureroasă a autorului chinuit de nivelul scăzut al societății în care trăia, adânc îndurerat de injustiție, de batjocorirea sau minimalizarea unor idei curate și puternice, de către contemporanii lui, începând cu cei care conduceau și posedau.
Publicul de azi, public sănătos și limpede, care își aduce bine aminte de burghezia dominantă până mai ieri, vede în satira lui Caragiale o imagine exactă și teribilă, prin ascuțimea și realismul ei, a unei lumi doborâte. Vede mai mult încă, rădăcina acelor vicii, a acelor hidoase trăsături care apar și azi uneori în unele conștiințe, rămășițe, umbre, resturi ale unei ideologii și ale unei morale dăunătoare omului și societății.
Râzând, se înarmează împotriva influențelor, minciunilor și bârfelilor care mai răzbesc până la el, din lumea capitalistă, în care și azi există și sunt chiar luate în serios, atitudini, idei, pretenții, absurdități, ca acelea combătute cu atâta virulență, meșteșug artistic și necurmat dezgust de I.L. Caragiale.
Ion Luca Caragiale - foto: ro.wikipedia.org
LUCIA DEMETRIUS (1910 - 1992)
