FEBRUARIE – DATINI, TRADIȚII ȘI OBICEIURI

Distribuie pe:

Februarie se mai numește și “Făurar", denumirea populară fiind legată de fierari, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară * Pentru că are doar 28 sau 29 de zile, Făurar este considerat fratele mai mic al lunilor anului * Numele lunii februarie (latină: Februaris, onis - purificare) este legat și de ritualul curățării ce se făcea anual la 15 februarie * Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs * Întreaga lună februarie e presărată de o mulțime de tradiții populare, deoarece ea reprezintă o graniță între anotimpuri, respectiv pregătirea pentru trezirea la viață a naturii.

1 februarie: Sfântul Mucenic Trifon (patronul tuturor dăunătorilor ce distrug pomii fructiferi și viile)

În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (cu referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând viermii, omizile, lăcustele, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.

În zonele Banatului și ale Transilvaniei, în ziua de 1 februarie bărbații ieșeau în livezi și după ce curățau pomii îi stropeau cu apă luată în zori din izvoare și sfințită de preot.

Un alt obicei întâlnit în această zi era “scuturatul pomilor". Cu topoarele în mâini, bărbații loveau pomii la rădăcină, prefăcându-se că îi taie. Sătenii credeau că acest obicei aduce belșugul pomilor.

Odată ce ritualul era încheiat, viticultorii se îndreptau în alai spre casă, purtând pe cap cununi făcute din primele corzi tăiate din vie. Acasă, erau așteptați cu masa bogată, semn că astfel trebuia să fie și recolta de struguri.

2 februarie: Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor)

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și de Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit Domnului, în a 40-a zi de la naștere.

În credința populară, ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului sau Stretenia. (Aceasta era văzută drept o sfântă, care ajuta oamenii nevoiași.) Era și sărbătoarea vitelor și a babelor. Copiii erau unși cu grăsime de urs, crezându-se că prin această practică puterea acestui animal era transferată asupra celor mici. Bolnavii de “sperietoare" erau tratați prin afumare cu păr de urs.

Se consideră că, în această zi, iarna se confruntă cu primăvara, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului paradoxal al ursului, numit “Ăl Mare sau" “Martin". Pentru a-i câștiga bunăvoința, ei așezau pe potecile pe unde obișnuia să treacă ursul bucăți de carne sau vase cu miere de albine. Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage, prevestind, astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind slăbirea frigului și apropierea primăverii.

Tot la 2 februarie are loc “Târcolitul viilor", un ritual îndeplinit de viticultori. În Transilvania, bărbații merg să taie și să lege via. Din crenguțele de viță își împodobesc pălăriile și fac o petrecere la care dezgroapă o sticlă de vin din anii trecuți.

10 februarie: Sfântul Haralambie (Haralambie de ciumă)

Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimiu Sever (193-211). Când a împlinit 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a lepădat credința în Hristos. Potrivit tradiției, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului și au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În fața acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creștinism.

În tradiția populară românească este văzut ca făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă. Tradiția spune că de Sfântul Haralambie, oamenii cer preotului să facă agheasma la biserică, fiind apoi băută pentru sănătate. Aceasta se mai folosește la stropitul gospodăriilor, a vitelor și a pomilor.

La biserică, oamenii obișnuiesc să ducă în această zi colivă și colaci, pentru a le sfinți preotul, apoi sunt dăruite bolnavilor. Tot din coliva sfințită se ung pomii la tulpini, ca să nu se usuce în timpul verii. Se coc turte, care se împart pe la vecini și se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea.

Orice om care ține ziua de Sfântul Haralambie, prin post și nelucrare, va fi sănătos tot timpul anului. Cine ține această sărbătoare are parte de cai buni și sănătoși, nu le șchiopătează vitele și nu le mănâncă lupii, se mai spune în popor.

În Transilvania, oamenii duc la biserică, mălai, grăunțe și sare. După ce sunt binecuvântate de către preot, le dau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Se păstrează însă o parte din această hrană, ca leac pentru eventuale boli ale vitelor.

11 februarie: Sfântul Mucenic Vlasie Episcopul

Sfântul Vlasie a trăit pe vremea împăraților romani Diocletian și Licinus, aprigi prigonitori ai creștinilor. A fost episcopul Sevastiei Capadociei.

Sfântul Vlasie se ridicase la o asemenea măsură încât și fiarele îl ascultau și veneau să fie binecuvântate de el. De asemenea, prin mâinile lui se făceau multe tămăduiri.

Pentru creștini, Sfântul Vlasie este protectorul păsărilor sălbatice și al femeilor gravide. Se crede că, începând cu ziua lui, se întorc păsările migratoare și încep să cânte. Sărbătoarea este ținută în special de către agricultori, care se roagă la Sfântul Vlasie pentru a preveni stricăciunile aduse recoltelor de păsările pădurii și de animale.

În tradiția populară, de Sfântul Vlasie, cei care nu respectau această zi erau condamnați să nu audă cântecul păsărilor din rai. Era considerat ocrotitor al gospodăriilor și cioban al lui Dumnezeu pentru vite.

Se mai spune că cel ce a pierdut ceva, să se roage acestui sfânt pentru a-și recupera paguba.

Ziua aceasta este ținută și pentru păzirea sau vindecarea de boli. Femeile gravide respectau această zi prin rugăciune și post pentru ca să nască copiii sănătoși. Ziua este prăznuită pentru nepoți, surori, nurori pentru ca să nu li se întâmple ceva rău.

Cel ce se roagă la Sfântul Vlasie, niciodată nu va rămâne fără parale în pungă, spune o veche zicală românească.

24 februarie - Dragobetele, sărbătoarea iubirii

La 24 februarie, spiritualitatea populară consemnează ziua lui Dragobete, zeu al tinereții, patron al dragostei și al bunei dispoziții.

Fetele și băieții se îmbrăcau în haine de sărbătoare și, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci și păduri, cântând și căutând primele flori de primăvară. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele și tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânziene, când le aruncau în apele curgătoare. De dimineață, fetele și femeile tinere strângeau zăpada proaspătă, o topeau și se spălau cu apa astfel obținută pe cap, crezând că vor avea părul și tenul plăcute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete și băieți, se adunau mai mulți la o casă, pentru a-și “face de Dragobete", fiind convinși că, în felul acesta, vor fi îndrăgostiți până la viitorul Dragobete. Această întâlnire se transforma, adesea, într-o adevărată petrecere, cu mâncare și băutură. De multe ori băieții mergeau în satele vecine, chiuind și cântând peste dealuri, pentru a participa acolo la sărbătoare.

Dragobetele trebuia ținut cu orice preț, altminteri se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma. Un semn rău era dacă o fată sau un băiat nu întâlneau la Dragobete măcar un reprezentant al sexului opus, opinia generală fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiți, iar dacă o fată ieșea împreună cu un băiat și nu se sărutau se credea despre ei că nu se vor mai iubi în acel an.

El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere și fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Tot așa, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Pretutindeni se auzea zicala: “Dragobetele sărută fetele!" Dragostea curată a tinerilor, asociată de români cu ciripitul păsărilor de pădure, este pusă sub protecția unei îndrăgite reprezentări mitice, Dragobetele fiind identificat și cu o altă reprezentare a Panteonului românesc: Năvalnicul. Este un fecior frumos, care ia mințile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta de dragoste care îi poarta numele (o specie de ferigă).

În ce privește etimologia, una din ipoteze este că Dragobete ar putea proveni din slava veche: “dragu biti" - “a fi drag". O altă ipoteză spune că numele provine din cuvintele dacice “trago" - “țap" și “bete" - “picioare" (“pedes", în latină). Pierzându-se limba dacă, “trago" a devenit “drago", iar “pede" - “bete" (cum se numesc cingătorile înguste, fâșiile țesute). Țapul simbolizează puterea de procreare, forța vitală, fecunditatea.

26 februarie - Moșii de iarnă

În calendarul creștin ortodox din anul 2022, pe 26 februarie pomenim pe cei trecuți la Domnul. Este cunoscută în tradiția populară sub denumirea de “Sâmbăta morților" sau “Moșii de iarnă". În această zi, sunt pomeniți în biserică cei care nu au avut parte de slujbele rânduite la înmormântare.

În unele zone, oamenii spun că sufletele morților revin pe pământ, credincioșii dau de pomană mâncare gătită. Cei trecuți în neființă vin în această zi și se hrănesc cu mireasma sau aburii fierturilor în așa fel încât să le ajungă pentru un an întreg. Potrivit obiceiului, se dă de pomană colivă, colaci, piftie, sarmale, plăcintă, fructe, vin și lumânări aprinse.

La mormintele rudelor este obligatoriu să fie aprinse măcar două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morților.

Această zi mai trebuie respectată și pentru a te feri de nebunie.

(surse documentare - crestinortodox.ro, azm.gov.ro, doxologia.ro; traditii-superstitii.ro; foto - ziuadevest.ro, redactia.ro, doxologia.ro)

Documentar de ILEANA SANDU

Lasă un comentariu