DIALOG ÎNTRE GENERAȚII - 3 DISCUȚII DESPRE TEATRU, 6 INVITAȚI, TOT ATÂTEA PERSPECTIVE

Distribuie pe:

Ziua Culturii Naționale a fost aniversată la Teatrul Național Târgu-Mureș într-un mod polemic și creativ, în cadrul Proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural. Pe lângă apreciata serie Ro.Drama - care a culminat în acest an într-un nou maraton alcătuit din 8 spectacole lectură - au fost organizate trei întâlniri sub forma unor dialoguri între generații: Adi Iclenzan și prof. univ. dr. habil. Theodor Cristian Popescu au adus în discuție Regia, lector univ. dr. Raluca Blaga a discutat cu prof. univ. dr. Miruna Runcan despre Teatrologie, iar Elise Wilk și prof. univ. dr. habil. Alina Nelega au abordat chestiunea Dramaturgiei. Înregistrările discuțiilor pot fi urmărite pe canalul YouTube al Teatrului Național Târgu-Mureș - Compania “Liviu Rebreanu”, accesând următoarele link-uri:

Adi Iclenzan și Theodor Cristian Popescu: https://youtu.be/El6YEfV3auQ

Raluca BlagașiMiruna Runcan: https://youtu.be/s5C05OXfJdY

Elise Wilk și Alina Nelega: https://youtu.be/9-R5Yghay8I

Inițiatorul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural este Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu, partenerul principal fiind Teatrul Național Târgu-Mureș. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.

Principalul obiectiv al proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural constă în dezvoltarea unei serii de activități care să apropie și să stimuleze interesul pentru cultură prin promovarea și perpetuarea valorilor culturale de ieri și de azi prin adaptarea la lumea de mâine prin întâlniri, prin dialog.

Lasă un comentariu