BASARABIA - MIEZUL FRÂNT DIN PÂINEA CALDĂ A ȚĂRII

Distribuie pe:

De vorbă cu scriitorul unionist Alecu Reniță, redactor-șef al Revistei Natura”, Chișinău

- Stimate Alecu Reniță, care e la ora actuală starea de spirit a basarabenilor? Li s-a mutat gândul de la Moscova la Bruxelles?

- Am destule argumente să afirm că Basarabia românească rămâne o mare necunoscută, iar interpretările care se fac asupra felului ei de a fi adeseori sunt superficiale, rupte de realitate și fără substanță. De exemplu, în mai 1912, țarul și camarila sa au organizat la Chișinău și în întreaga gubernie, timp de o săptămână, festivități pompoase, închinate centenarului “eliberării Basarabiei de sub jugul turcesc și alipirea pe veci la Rusia”. Peste șase ani, Basarabia “alipită pe veci” se rupea de la Rusia și se unea cu Patria-Mamă - România. În 1975, de pe clădirea Academiei din Chișinău, un student dă jos placa rușinoasă, instalată în cinstea “eliberării Basarabiei de sub jugul ocupanților români”, și declară odioșilor anchetatori că “Basarabia e pământ românesc, iar România nu putea să-și ocupe propriul ei teritoriu”. Pe timpul lui Brejnev, primul secretar al partidului comunist al Moldovei, Ivan Bodiul, o lichea românofobă până la ultima fibră, raporta victorios la Moscova anihilarea și distrugerea definitivă a “naționalismului românesc”. Peste doar câțiva ani, mulțimile deșteptate inundă străzile Chișinăului, își impun voința și readuc Limba Română, Alfabetul Latin și Tricolorul, ca, în cele din urmă, să se rupă și de la imperiul răului și să facă Podul de Flori pe care să se reîntoarcă Acasă, la România-Mamă. Spun aceste lucruri ca să se știe că Basarabia românească nu e nici Moldova sovietică, și nici Moldova de azi. Această Basarabie nevăzută, sfârtecată, prigonită, terorizată, strivită de tancurile rusești, aruncată în GULAG-uri și Siberii de gheață - doar Ea păstrează sufletul românesc în stânga Prutului și luptă pentru reîntregirea națiunii; doar Ea face parte din plămada nemuritoare a poporului român și din temelia pe care se înalță România eternă. Starea de spirit a românilor basarabeni a fost una constantă, de când Stalin ne-a dezmembrat țara, în blestematul an 1940. Cu toții, avem misiunea să reparăm marea nedreptate istorică și să reîntregim poporul român. Cât îi privește pe moldovenii sovietici; ei continuă să admire steluța roșie de la Kremlin, iar cei independenți își îndreaptă ochii spre Bruxelles.

- Cum apreciați relația actuală a României cu Republica Moldova? România se implică real sau e o simplă formalitate?

- România și poporul român au avut cele mai calde și frumoase sentimente față de acea parte din ființa națională rămasă în teritoriile înstrăinate, indiferent de atitudinile mojicești ale guvernărilor antiromânești de la Chișinău și ale ciocoimii nepăsătoare de la București. Neamul nostru de pe ambele maluri ale Prutului a trecut prin multe cumpene și încercări, iar întreaga lui istorie arată o evoluție îndârjită, adeseori eroică, dar și înțeleaptă, de a-și păstra și apăra unitatea. În adâncurile sale, poporul român e foarte strâns legat și nu prea bagă în seamă frontierele artificiale care l-au despărțit secole la rând și încă îl mai despart. Ce ar mai fi rămas din credința, limba și sufletul nostru dacă am fi crezut că sârma ghimpată de pe Prut nu va rugini niciodată, iar imperiul rusesc ne va înghiți pentru totdeauna? Chiar dacă anumiți politicieni de la Chișinău sau București ar înnebuni și ar îndrăzni să ne învrăjbească, poporul român i-ar mătura din calea unității noastre. La Chișinău, cei mai înrăiți conducători antiromâni, de la Lucinschi la Voronin și până la Dodon, au pierdut puterea, fiindcă se împotriveau adevărului istoric că basarabenii sunt români prin naștere, vorbesc limba română și patria lor este România. Aceeași soartă îi așteaptă pe toți politicienii, indiferent pe ce mal de Prut se află, care se vor opune proceselor de reîntregire ale neamului românesc. Cât privește implicarea clasei politice de la București, pentru a scoate R. Moldova din mlaștina sovietică, se cere să spunem câtorva lucruri pe nume. Aș vrea să nu se confunde ajutoarele generoase din partea poporului român, acordate nouă, și pentru care ne exprimăm profunda recunoștință, cu legăturile instituționale dintre cele două state. Oricât s-ar aduce în prim-plan nevoile curente, dificultățile de colaborare vechi sau noi, problema problemelor Republicii Moldova a fost, este și va rămâne problema identitară. Se crede, foarte greșit, că ajutându-i material pe moldovenii sovietici, alias independenți, le vindeci traumele istorice, le schimbi mentalitatea imperială și îi scapi de rușinea românofobiei. Nici povestea României bogate și atractive, nici pașaportul românesc nu îi face să creadă că ei sunt români și că Țara lor e România.

Cunoscând foarte bine realitățile și ingineriile social-ideologice care au deformat grav mentalitățile colective și au schilodit creierii moldovenilor în perioada de ocupație sovietică, viziunea noastră prevedea, înainte de toate, soluționarea problemei identitare, în cadrul marilor transformări inițiate în 1989-1990. Nu întâmplător, Mișcarea de Renaștere Națională și Primul Parlament au mizat, în primul rând, pe reîntoarcerea memoriei colective, pe educație și școală, pe studierea și cunoașterea adevărului istoric, pe cultivarea demnității românești.

Dar, ca și în cazul altor revoluții, pe ușa din spate au intrat profitorii, oportuniștii și serviciile secrete rusești, încă nu am explicații bazate pe documente de ce politicienii de la București l-au înfiat și finanțat masiv pe Iurie Roșca, agentul Moscovei, ferindu-se de “Mișcarea românească din Basarabia” și susținând necondiționat guvernările antiromânești. În afară de declarațiile de serviciu, fără conținut, de la Cotroceni, ne poate spune cineva care este viziunea și strategia clasei politice de la București față de românii din Basarabia și Ucraina? De ce, timp de 30 de ani, nu este elaborat și făcut public un document de politici ale statului român față de R. Moldova, care ar sta la baza tuturor relațiilor dintre Chișinău și București? De cine ne ascundem? De Rusia, de UE, de SUA? Să fim serioși...

Cunosc destul de bine temerile și abordările politicienilor din Parlamentul României: ei nu doresc sub nicio formă să pună în discuție și în documente comune subiecte sensibile, care, chipurile, “dezbină societatea moldovenească”. E vorba de denumirea corectă a limbii ca limbă română, de statutul juridic-istoric al Basarabiei, de originea sau etnogeneza moldovenilor. Să clarificăm pretinsele subiecte sensibile: ultimul recensământ din 2014, cu unele statistici măsluite, nu a putut, totuși, să ascundă ceea ce se știa de la 1812 - caracterul deplin românesc al Basarabiei. Din numărul total al populației - 78% au declarat că sunt moldoveni, iar 7% români. Suntem 85%. Alte 15% se încadrează în patru comunități etnice, în care rușii dețin puțin peste 4%. Nu suntem gubernie a Federației Ruse ca 4% din populație să ne oblige să vorbim în altă limbă decât cea română. Nimeni nu este în drept să ne scrie istoria în afară de noi, să ne impună teoria stalinistă a moldovenismului, să ne îndoctrineze populația că “moldovenii sunt primii, ei au apărut cu 500 de ani înaintea românilor etc.” Ca să eliminăm pentru totdeauna falsurile aberante și pretinsele subiecte sensibile, impuse de Rusia țaristă și sovietică, în Declarația de Independență față de Moscova, pe care am votat-o la 27 august 1991, se spune foarte clar că Basarabia și Bucovina sunt părți integrante ale Moldovei istorice, iar din 1918, ale României reîntregite. Limba vorbită de moldoveni este limba română și punctam.

Actuala putere de la Chișinău, ca să scoată “subiectele sensibile” din societate, ar trebui să pună în aplicație conținutul Declarației de Independență și să recunoască oficial că R. Moldova este cel de-al doilea stat românesc, iar moldovenii din stânga Prutului sunt parte a poporului român și vorbesc limba română; că toate documentele și directivele UE, Convențiile și Acordurile internaționale traduse în limba română de autoritățile abilitate din România devin valabile și în R. Moldova. Apoi, să se formeze grupuri complexe de experți pe domenii, de la București și Chișinău, și să înceapă armonizarea structurilor de stat, până la unificarea ministerelor cele mai compatibile. Primele trei ministere, care ar funcționa pe o platformă sau matrice comună, ar fi cele ale învățământului, protecției mediului și infrastructurii. Educația, Natura și Infrastructura vor ridica ecluzele ruginite și R. Moldova va începe să iasă din mlaștina sovietică. Important e să pornim la drum, să nu așteptăm dezlegare de la Kremlin.

- Conduceați de ani buni revista NATURA, înființată cu mult înainte să fie la modă ecologismul. Ce vă face să fiți mesagerul naturii?

- Natura nu-i altceva decât Planeta vie care te poartă prin Univers, “moșia” în care părinții și neamul tău îngrijesc apele, câmpiile, munții și pădurile. Pentru mine, Natura înseamnă pământul materie și casa părintească, sufletul românesc și România întreagă. Când am gândit numele revistei, în 1989, fiindcă în Basarabia ocupată cuvântul România era arestat și interzis, am căutat ceva deosebit, în care să încapă dragostea noastră față de patria-mamă, și m-am oprit la NATURA. Cine dorește să cunoască, să vadă și să simtă România din stânga Prutului, dar și întregul spațiu românesc, poate beneficia de colecția celor 356 de numere, care reprezintă munca uriașă a unui colectiv de mari sufletiști. În prezent, orice român din țară și din lume se poate abona on-line (www.natura.md/abonare) la revista NATURA. Ar fi minunat să ne susțineți, să simțim solidaritatea fraților noștri de pretutindeni.

- Spiritul unionist se manifestă și geografic. Natura este gata unită”, Republica Moldova și România la un loc...

- Nistrul, care se întinde pe teritoriul nostru istoric peste 900 de kilometri, este poarta de intrare în paradis, în tot spațiul românesc. “Grădina Maicii Domnului” nu e doar o metaforă frumoasă, ci o realitate. Am văzut zeci de țări și nu exagerez: România e icoana lăsată de Dumnezeu pe pământ. Convenisem cu Nicolae Dabija să facem, ca în tinerețe, nu doar turul Basarabiei, ci al întregii Românii, și împreună să zidim Cartea Țării noastre, el să scrie poemele, eu să fotografiez peisajele. După pandemie, cu ajutorul Domnului, s-ar putea să pornesc singur la drum, să adun cu ochii și aparatul de fotografiat, peisajele-icoane din toata România noastră.

- La 1 Decembrie am celebrat Ziua Națională a României. Cum ați trăit această sărbătoare care, istoric, este și a Bucovinei, și a Basarabiei. Ce sentimente v-au copleșit?

- M-am teleportat în anul de glorie 1918, am derulat filmul divin al reîntregirii neamului românesc... Mă închin, mai întâi, “Sfatului Țării” de la Chișinău, care a dat semnalul că bate ceasul lui Dumnezeu și pentru români, mă ridic în sus, până la Cernăuțul meu cel drag, mă plec în fața strălucitei elite unificatoare din Bucovina noastră, apoi mă îndrept spre inima Țării, la Alba Iulia, acolo unde sufletul meu se umple de bucurie, la văzul întregului popor, care își trăiește ora sa astrală și își ia destinul în propriile mâini. Recunoștința mea nu are margini față de făuritorii Marii Uniri. La 1 Decembrie, am refuzat să ies din atmosfera anului 1918 și să revăd prezentul...

- De unde vă trageți speranța și bucuria?

- Mama avea chip solar și suflet cald, care emanau iubire, încredere și bucurie. Se agăța de viață când totul se prăbușea în jur. Ieșea de sub dărâmături, își făcea cruce și pornea la drum mai îndârjită, să-și refacă cuibul. Credea în dreptatea lui Dumnezeu, în neamul și copiii ei. Încrederea mea în dreptatea divină e ereditară. Cred că Cel-de-Sus nu va îngădui la nesfârșit marea nedreptate istorică și va reîntregi poporul român, într-un viitor pe care îl aștept ca pe o înviere.

Interviu realizat de ION LONGIN POPESCU

Lasă un comentariu