Ne bucură faptul că la data de 11 februarie curent, este preconizată la Chișinău o Ședință comună a Guvernelor României și Republicii Moldova, anunț făcut săptămâna aceasta de premierul Natalia Gavrilița. Premierul a declarat că în cadrul întrevederii va fi semnat un acord important ce prevede asistență nerambursabilă oferită de către partea românească.
“Finanțarea proiectelor de dezvoltare regională și locală se va face în mod transparent și echitabil, și nu în baza unor criterii politice: Vrem ca aceste mijloace financiare să fie utilizate în așa fel încât să aducă beneficii reale oamenilor și localităților”, a menționat prim-ministra.
România, doar pe parcursul anului trecut, a donat Republicii Moldova echipamente medicale substanțiale, cifrate la multe milioane de euro, sute de mii de doze de vaccin american Pfizer, la fel, sute de mii de doze de vaccin al Companiei Astra-Zeneca.
Guvernul României a acordat ajutoare financiare, nerambursabile, pentru reabilitarea și modernizarea unui număr semnificativ de grădinițe (peste 1.000 de grădinițe - n.n.) din R. Moldova, în mai multe tranșe; România a donat 196 de microbuze școlilor din toate raioanele Republicii Moldova, nenumărate alte ajutoare, camioane întregi cu seturi de volume de literatură artistică, română și universală, cărți de știință, finanțând cu sute de mii de euro, inclusiv Proiectele de Asistentă pentru Dezvoltare (ODA) în R. Moldova (2007-2011).
Dar cum am putea să ne exprimăm vreodată recunoștința pentru acordarea unei finanțări nerambursabile de 100 de milioane de euro de către București?
Mai bat vânturi calme și sobre și dinspre Uniunea Europeană. Spre care ne îndreptăm de ani buni, cu care avem și un Acord de Asociere. Și la care vrem să aderăm din tot sufletul.
Și la care am fi aderat demult, dacă nu s-ar fi interpus și niște vânturi reci, siberiene, care s-au dezlănțuit, suflând din toți bojocii, cu precădere în regiunea Transnistreană. Și au rămas să ne tot sufle, cu rafale din ce în ce mai puternice, de la 2 martie 1992 încoace, an de an.
Iar cea mai scurtă cale spre Uniunea Europeană este, precum bine știm, drumul care ne duce în Patria-Mamă.
Numai cei orbi n-ar putea să vadă acest lucru, și numai cei surzi n-ar putea să nu audă plânsul încontinuu, durut, care s-a revărsat demult peste cele două maluri de Prut, și dorul sfâșietor de frații de același crez și sânge, de care sunt pline poeziile, cântecele, și până și dansurile noastre populare...
Și nu doar. Orice floare, orice fir de busuioc și orice firicel de iarbă verde - întreaga natură, îți va șopti același lucru, va plânge cu lacrimi de rouă în fiecare dimineață de vară, și se va ofili de-atâta mahnă în fiecare toamnă târzie, rămânând să-și suspine dorul și sub omături...
Și cât de profund a exprimat acest sentiment mistuitor unul dintre cei mai mari poeți ai lumii - Nicolae Dabija: “Doru-mi-i de Dumneavoastră/ ca unui zid de o fereastră”...
...Și nu știm dacă acest sublim sentiment, cu care trăim zi de zi, oră de oră și clipă de clipă, ar fi putut fi redat mai frumos!
NINA JOSU, Chișinău
