Încă din primele zile în care Rusia începuse să desfășoare trupele sale militare la frontiera cu Ucraina, așteptam să apară din sânul societății rusești mai multe mișcări de protest la o asemenea acțiune dușmănoasă și agresivă față de un popor “vecin și frățesc”, după cum se considerau reciproc până mai ieri. Era de așteptat o reacție firească de condamnare din partea societății civile, o mișcare de solidarizare și protest din partea mamelor recruților înrolați, sau o revoltă din partea locuitorilor din zonele de frontieră, care se treziseră peste noapte pe linia frontului. Dar cel mai mult era de așteptat o reacție concertată a oamenilor de creație din Rusia, a elitei intelectuale, a oamenilor de cultură. Paradoxal însă, liniște cvasi-totală! Și asta în timp ce în Europa în prezent nu există un alt stat care ar tot vocifera atât de mult despre ororile comise de cel de-Al Doilea Război Mondial, care s-ar declara drept cel mai înflăcărat apărător al păcii nu doar în Europa, ci în întreaga lume.
Stai și te întrebi, oare chiar să fi ajuns un întreg popor să considere că e mult mai necesar azi un război imprevizibil, decât o pace armonioasă și durabilă? Oare chiar să considere că nu toate popoarele au dreptul lor suveran și independent să-și decidă propria soartă în mod pașnic și firesc, să-și determine direcția de dezvoltare, să discearnă care sunt sincerii și care sunt falșii prieteni?
Se află Ucraina, Georgia, Republica Moldova și alte state în sfera lor de influență? În zona lor de interese? Ce fel de influență? Care interese? A investit oare Rusia cumva în Republica Moldova, spre exemplu, în acești 30 de ani de independență, în vreun obiectiv cultural sau social masiv, în vreun kilometru de șosea sau de apeducte de la noi? Au oferit populației careva suport financiar, granturi, echipamente, utilaje? Bineînțeles că nu! Dacă au și investit în careva obiecte, acestea sunt mai degrabă organe media de dezinformare și manipulare, politicieni cu interese obscure, antieuropene și antinaționale.
Suntem un stat mic, puțin important, fără careva resurse subterane la care ar jindui cineva, un stat care de 30 de ani se tot zbate pe loc, încât privind dintr-o parte e foarte dificil să te dumirești ce năzuințe are. Și cu toate acestea, pe parcursul întregii perioade am tot beneficiat de donații financiare, granturi, echipamente, tehnică, tehnologii, asistență umanitară, consultanță etc. din partea lumii civilizate. Peste un miliard de dolari din partea SUA, sute de milioane din partea Uniunii Europene și a Băncii Mondiale, peste o sută de milioane de euro din partea României, ajutoare nenumărate din partea Japoniei, a Poloniei, a Suediei, a Norvegiei... Și toate acestea acordate dezinteresat, fără careva condiții obligatorii impuse nouă, astfel încât adesea noi și liderii noștri politici am reușit să le traficăm într-un mod rușinos, sau să ne facem că nici n-am auzit de ele. O mulțime de sate în care au fost reconstruite școli și grădinițe pe banii României au continuat să voteze masiv cu Dodon sau cu alții de teapa lui, de-a lungul șoselei Sărăteni-Soroca, pentru a cărei reconstrucție Statele Unite ale Americii au alocat peste 100 milioane de dolari, oamenii au continuat să voteze ca și mai înainte, cu aceleași partide anti-occidentale... Dar, în pofida acestui fapt, ajutoarele au tot continuat să vină. Câte spitale au fost modernizate din donațiile partenerilor noștri, câte școli și grădinițe au fost renovate și dotate, în câte localități au apărut apeducte și centrale termice ecologice, câtă tehnică și cât echipament au primit ministerele de interne, de sănătate, cât suport am primit de la declanșarea pandemiei de Covid, fără de care ar fi fost vai și amar de capul nostru...
...Mai așteptăm totuși o reacție firească de condamnare din partea societății civile rusești, la desfășurarea trupelor ruse la frontiera cu Ucraina.
PETRU ȘOIMU, Chișinău
