ROMÂNII POT CUMPĂRA TITLURI DE STAT TEZAUR CU DOBÂNZI ȘI DE 5,35%, CELE MAI MARI DE LA LANSAREA PROGRAMULUI

Distribuie pe:

Românii pot investi, începând de luni, 7 februarie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,50%, 5% și 5,35%.

Potrivit unui comunicat al MF, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate online în perioada 7 - 24 februarie 2022 numai de persoanele fizice înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR și virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

Totodată, titlurile mai pot fi achiziționate între 7 și 25 februarie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului, între 7 și 24 februarie în mediul urban și 7 - 23 februarie în mediul rural prin subunitățile poștale ale Companiei Naționale Poșta Română. (AGERPRES)

Lasă un comentariu