Prețurile libere sunt una, inflația este altceva. Prețurile îți arată realitatea, sunt o oglindă a politicii, în schimb inflația este politică, un instrument politic.
Să le confundăm pe cele două este ca și cum am confunda o infecție cu febra provocată în urma ei. PSD întreține această confuzie otrăvi-toare, venind cu o idee anacronică: plafonarea prețurilor la alimente.
Cetățenii lucizi îl pot întreba pe dl. Ciolacu: Stimabile, dacă tot crezi că fixarea prețurilor este în beneficiul consumatorilor, atunci de ce nu fixezi prețul laptelui la 1 leu/litru? Sau de ce nu dai o lege să fie gratis (prețul zero)?
Probabil dl. Ciolacu le va răspunde că fixarea la un preț atât de mic va duce în câteva ore la dispariția laptelui din magazine. Laptele ar dispărea ca printr-o vrajă. De ce? Fiindcă, dacă este gratis sau la prețul de 1 leu, atunci nimeni de pe planetă nu va putea să aprovizioneze magazinele cu lapte, fără a suferi o pierdere îngrozitoare.
Dacă acesta este răspunsul înseamnă că plafonarea prețurilor este distructivă. Este contra interesului consumatorilor. Înseamnă că plafonarea la nivelul de 1 leu produce un dezastru total, în timp ce plafonarea la prețul de 3 lei produce efecte nocive mai mici. Dar efecte nocive, nu beneficii.
Dar, se poate întreba cineva, dacă prețurile la energie au fost plafonate și, uite, avem curent și gaze, deci totul e ok, atunci de ce nu s-ar putea întâmpla același lucru cu plafonarea prețurilor la alimente?
Deoarece este o mare diferență între cele două cazuri. În ceea ce privește energia, Guvernul a impus un plafon al prețului atât de înalt încât producția este în continuare rentabilă. Nu este în interesul Guvernului să stabilească un preț mic la energie, fiindcă Guvernul este cel care câștigă de pe urma scumpirilor!
95% din veniturile realizate în urma scumpirilor ajung la bugetul statului, estimează Gabriel Biriș, citat de Spotmedia.ro, pentru simplul fapt că statul este proprietar asupra capacităților de producție de curent și gaze. În schimb, în cazul alimentelor, înghețarea prețurilor va produce prejudicii din start producătorilor.
Nu Guvernul produce lapte, ci întreprinderile private. Pentru a aduce laptele pe raft este nevoie să plătești salarii. Este nevoie să cumperi hrană pentru vaci, să plătești curentul(!). Apoi transporți laptele consumând motorină. Realizezi reparații la fabrică și cumperi piese de schimb pentru mașini.
Ei bine, prețurile tuturor bunurilor și serviciilor au crescut; INS a comunicat că rata inflației în industrie a fost anul trecut de 33%. Practic, costurile de producție au crescut și vor continua să crească.
Dacă producătorii sunt forțați să țină neschimbat prețul la care vând produsele finite, atunci ei intră pe pierderi și vor înceta activitatea. Sau vor întreprinde demersuri pentru a putea continua: vor cere subvenții de la Guvern, vor pretinde plafonarea prețului la carburanți etc.
Hai să gândim o mutare în avans. PSD susține plafonarea pe o perioadă de 6 luni
Ce se va întâmpla pe urmă?
Răspunsul este simplu: dacă producătorii vor suporta aceste pierderi și vor rămâne totuși pe piață sperând că după 6 luni coșmarul va lua sfârșit, atunci, în momentul în care Guvernul va elimina plafonul, adică în momentul în care va face liberalizarea, prețurile vor exploda.
De ce? Din cauza presiunii inflaționiste acumulate între timp. Așa s-a întâmplat în 1990, când primul guvern post-revoluționar a liberalizat prețurile: un val de scumpiri a urmat, pentru că cererea populației era intensă, iar oferta redusă.
A durat ceva până când s-a realizat un echilibru. Deci, ce vor spune demagogii peste 6 luni? Că li-be-ra-li-zarea este de vină! Că liberalizarea mărește prețurile. Vom auzi din nou același refren infantil pe care îl auzim și azi, că prețurile libere sunt de vină.
Foto: spotmedia.ro
