MINISTRUL SĂNĂTĂȚII ANUNȚĂ CÂND AM PUTEA SCĂPA DE CERTIFICATUL COVID

Distribuie pe:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că este posibil ca din luna martie să poată fi susținute spectacole cu prezența publicului la 50 la sută din capacitatea sălii, iar din aprilie să se intre în normalitate. Rafila a menționat că acest lucru ar putea însemna și renunțarea la certificatul de vaccinare.

Întrebat, la Antena 3, duminică seara, când se vor putea organiza spectacole cu prezența publicului, Alexandru Rafila a explicat că din primăvară se așteaptă la acest lucru.

“Opinia mea e că 50 la sută o să fie posibil din luna martie, 50 la sută prezență la spectacole sau la alte tipuri de evenimente și, odată cu luna aprilie, probabil că o să ajungem la o stare de normalitate în care prezența să fie similară cu cea din perioade de normalitate. Trebuie să păstrez o rezervă, eu pot să fac estimări, spre deosebire de alte persoane nu am certitudini, prefer să fiu mai rezervat, dar opinia mea este că în această primăvară vom ajunge la normalitate în ceea ce privește activitatea socială, economică și culturală”, a declarat Rafila.

Ministrul a adăugat că acest lucru ar însemna și renunțarea la certificatul verde de vaccinare sau trecere prin boală. “Acest lucru va însemna și fără certificat în spațiile publice. La nivel european o să ne supunem, astea sunt reglementările Uniunii Europene”, a arătat el, citat de Agerpres.

Întrebat, de asemenea, cât mai durează până la renunțarea la acest certificat, Rafila a declarat că în această săptămână va exista o discuție la Lyon, în Franța, pe această temă.

Vaccinarea nu va fi obligatorie în România

Ministrul Sănătății a reiterat că nu a existat vreo discuție în cadrul Guvernului României despre o eventuală obligativitate a vaccinării împotriva COVID-19 și spune că este de părere că o astfel de decizie nu este justificată.

El a insistat însă că, deși vaccinarea oprește doar în mică parte transmisibilitatea tulpinii Omicron, persoanele vaccinate nu fac forme grave de boală.

“Când discutam despre celelalte tulpini era invers, acum, din păcate, tulpina Omicron face o deosebire destul de mică între persoanele vaccinate și nevaccinate. Este vorba și de mobilitatea populației din localitatea respectivă. De exemplu, oamenii din Otopeni lucrează în București și cu cât ești mai mobil, mergi cu mijloace de transport în comun și riscul de infectare este mai mare”, a declarat Rafila, întrebat de ce în localități cu rată mare de vaccinare sunt și multe infecții.

Ministrul Sănătății a adăugat că vaccinarea oprește în mică măsură transmiterea noii tulpini.

“Vaccinarea oprește în mică parte transmisibilitatea acestei tulpini, dar pe de altă parte, cifrele pe care le avem noi în România demonstrează că persoanele vaccinate sunt cu o formă gravă de boală sau dacă ne referim la deces cu atât mai mult, într-o proporție de 8 la 10. Adică 8 persoane nevaccinate sunt cu o formă gravă de boală, versus două persoane vaccinate, deci e clar că aici diferența este semnificativă și lucrul acesta pledează pentru continuarea vaccinării”, a declarat Alexandru Rafila.

Foto: Arhivă Pixabay

Lasă un comentariu