Născută în cătunul Vădeni, la 1894, Cătălina Toderoiu a văzut lumina zilei într-o familie modestă, cu 8 copii, din județul Gorj. Din fragedă copilărie, cu întreaga familie, obișnuia să participe la Sfânta Liturghie, în bisericuța ortodoxă, din satul său natal. Și-a desăvâr-șit studiile atât la Tg. Jiu, cât și la București, devenind cercetașă (adică infirmieră la liceul din Tg. Jiu unde, pe timpul Primului Război Mondial, îi îngrijea pe răniți).
În Războiul de Reîntregire, fiind voluntară pe front, a participat, în 1916, în bătălia de la Podul Jiului împotriva germanilor unde, cărând gloanțe cu fusta, a salvat viața la 3 soldați, răniți, căzuți în râul Jiu. Apoi, în șuieratul gloanțelor de pe front, și-a ținut în brațe fratele decedat (soldat) și, spunându-i cu credință în Înviere “La revedere, frate!”, i-a săpat mormântul pe locul unde fusese împușcat și i-a pus la cap un semn de recunoaștere.
Deși rănită, transportată la București, Cătălina nu a cedat și, punând din nou mâna pe armă, a participat în 1917 pe frontul din Moldova. Eroina României a făcut parte din Campania a VII-a, Regimentul 43, unde s-a remarcat prin îndemnurile curajos repetate către camarazi: “Înainte, băieți! Sunteți cu mine!”. S-a logodit, pe front, cu sublocotenentul Gheorghe Mănoiu. El este cel care a ținut-o în brațe atunci când, la 22 august 1917, două gloanțe trase de soldații germani au lovit-o în inimă și în sânul stâng. Cătălina și-a dat sufletul, la 23 de ani, pentru dezrobirea națională și demnitatea Neamului Românesc! A primit, în semn de recunoștință, distincția “Virtutea Militară!” Înmormântarea trupului său a avut loc în ziua de 23 august 1917, pe frontul de la Mărășești, într-o poieniță, cu cruce la căpătîi, situată pe valea pârâului Glod, comuna Fiționești, regiunea Putna. A fost deshumată însă, în 1921, trupul fiindu-i transportat, cu onoruri militare, la Tg. Jiu. Aici a fost reîngropat, în imediata apropiere din centrul orașului, unde - în 1935 - regele Carol al II-lea a participat la inaugurarea unui Mausoleu. Regele i-a strâns atunci mâna mamei eroinei, care va deceda și ea, peste 5 ani, fiind condusă la mormânt doar de “o mână” de consăteni recunoscători!
Prof. COSTEL NEACȘU
