ÎMBINAREA ELEMENTELOR TRADIȚIONALE ȘI MODERNE ÎN PROCESUL EDUCATIV

Distribuie pe:

Omenirea s-a conservat și a evoluat prin cultură și civilizație, asigurându-se continuitatea trecut-prezent-viitor. Moștenirea creației materiale și spirituale a generațiilor anterioare, intrată în tradiție, constituie obiectul cunoașterii și valorificării ei pentru a adăuga noi și moderne creații, pentru a prefigura viitorul. Trebuie să amintim aici de un concept interesant: tradiția în educație. Tradiția condensează ansambluri de obiceiuri, credințe, cunoștințe, practici păstrate și transmise din generație în generație. Ea constituie zestrea unei comunități, este dovada nivelului de viață al comunității în diferite perioade istorice. Este o componentă a identității. Raportarea la tradiție este o problemă de educație. Tradiția trebuie păstrată, respectată, cunoscută, valorificată și transmisă selectiv generațiilor viitoare.

Prin sistemul educațional al comunității (formal, nonformal, informal) se transmite, selectiv și după criterii valorice, creația materială și spirituală a înaintașilor. Mândria de a aparține unei comunități sub emblema tradiției este un element de sprijin al siguranței de sine. Respectul propriei identități trebuie să mijlocească respectul identității altuia, fundamentul comunicării intercomunitare. Respectul pentru sine (demnitatea) și respectul pentru altul (altruismul și generozitatea) favorizează înțelegerea, colaborarea și toleranța. Atitudinile extreme, cele de absolutizare a trecutului, de închistare în tradiție și de refuz al noului, ca și cele de ignorare, disprețuire, exprimate în politici sociale, sunt potrivnice progresului. Cunoașterea tradiției și evaluarea ei trebuie să fie unul dintre obiectivele politicii educaționale.

Educația și învățământul constituie o componentă a istoriei culturii și civilizației. Sistemul educațional al oricărei comunități este marcat de tradiție. Forța conservatoare a trecutului frânează sau întârzie schimbarea prin neacceptarea noului. Reformele într-un domeniu marcat de tradiție, cum este cel al învățământului și educației, se realizează greu și din cauza rezistenței tradiționale.

Există o bogată și valoroasă tradiție românească în domeniul educației și învățământului. Interferențele culturii românești cu culturile altor popoare explică, datorită flexibilității și permeabilității, asimilări ale experiențelor educaționale. Politica școlară, practica organizării școlilor, ideile și concepțiile psihologice și pedagogice din țara noastră au fost fertilizate de experiențe, idei și concepții din cultura educațională a popoarelor respective. Cultura română are o temeinică identitate datorită tradiției bogate și valoroase; ea a fost, este și va fi deschisă contactelor și comunicării cu alte culturi. Tradiția în domeniul învățământului și al educației este o constantă la care trebuie să se raporteze inițiativele moderne, înnoitoare.

De asemenea, este nevoie în educație și de modernism. A fi modern înseamnă a aparține timpurilor prezente, a fi actual, a corespunde epocii recente. Din punct de vedere istoric, învățământul și gândirea pedagogică au trecut prin transformări înnoitoare odată cu dezvoltarea economică, politică și culturală a societății. De fapt, fiecare epocă a adus elemente noi, de progres, față de cea precedentă. Cercetările experimentale psihologice și sociologice au creat noi temeiuri pedagogice. Progresul rapid al informaticii și al tehnologiei informației a adus schimbări radicale în organizarea sistemului educațional școlar și universitar, extrașcolar și extrauniversitar, a deschis noi perspective interpretării fenomenului comunicării educaționale, a optimizării învățării. Mijloacele tehnice audio-vizuale, mass-media, multimedia, mediul realității virtuale au deschis noi perspective învățământului și educației.

MONICA BENGEAN, FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu