Când eram elev îmi făcea plăcere să ascult la Stuttgart Radio Rundfunken muzică ușoară executată de orchestre mari nemțești - big band-uri. Mă fascina modul cum nemții se foloseau de timbrul diverselor instrumente muzicale și de mijloacele tehnice de execuție pentru ca să se realizeze sonorități globale cât mai plăcute și exacte. Orchestrarea unei bucăți muzicale de către nemți îți dădea senzația de ordine, de disciplină, de precizie și de logică teutonă.
Ca student nu am mai avut prilejul să mă bucur cel puțin o dată pe săptămână cu așa zisa muzică easy listening (musique légére) de la radio Stuttgart pentru că la căminul Babeș, unde locuiam, nu exista un aparat de radiorecepție. Și chiar dacă ar fi fost unul mi-ar fi fost teamă să mânuiesc butoanele aparatului, în căutarea unui post de emisie din țările occidentale. Sunt sigur că m-ar fi exmatriculat urgent din universitate dacă omnipotentele și discreționarele “cadre” ar fi aflat că ascult posturi de radio capitaliste, chiar dacă în notele informative s-ar fi menționat că este vorba de muzică ușoară.
De atunci am intuit că ei, nemții, nu cunosc expresia “merge și așa” pentru că, iată, cu modul lor de gândire și de comportare, în douăzeci de ani de la terminarea războiului, au trecut de la agonie la o țară cu un standard de viață foarte ridicat. Sigur, mi-am zis, nemților nu le este rușine să muncească în țara lor.
După ani și ani am fost curios să știu dacă lucrurile s-au mai schimbat, dacă au trecut și ei în tabăra șmecheruților, a sforarilor, a celor cu credința în “lasă-mă să te las”, a cozeurilor, a celor care fac pe deștepții, dar nu, nu am fost dezamăgit. Întâlnirea programată pentru ora 8 cu reprezentantul firmei Siemens, pentru instalarea unui polisomnograf, s-a consumat la ora opt fix, nici înainte, nici după. Nu se poate, mi-am zis, neamțul a stat după colț, cu cronometrul în mână, altfel cum ar fi putut să bată în ușă la ora 8 fix. Și încă un “amănunt”. Microprocesorul de la aparat, care l-a București funcționa “Zeiss”, până la Târgu-Mureș s-a defectat. Domnul Herlinger, directorul firmei Siemens, mi-a promis la telefon că îl va înlocui în 24 de ore și s-a ținut de cuvânt. În 24 de ore a trimis un alt microprocesor printr-un curier special. Da, domnule, ăștia nu s-au schimbat. Au rămas Ein Mann.ein Wort, proverb pe care mulți de la noi îl “ocolesc”.
În drum spre Stuttgart, un popas de o zi la Salzburg mi-a dat prilejul să-l cunosc și să discut cu Hans. Era un neamț înalt, blond, cu ochi albaștri, ca decupat din afișele de propagandă ale lui Goebbels. Pe brațul lui drept erau tatuate, și se puteau citi prin cămașa transparentă, două litere runice aidoma. Fusese unul dintre secretarii primului arhitect al celui de al Treilea Reich, Albert Speer. Pentru că Hans avea un dispreț total față de Ost, am căutat să-l pun intenționat în dificultate cu noțiuni, idei, informații și cunoștințe din diverse domenii ale culturii germane. Numai după ce a rămas fără răspuns de mai multe ori, neamțul a acceptat să discute cu noi. Încet, încet, l-am convins că lucrurile nu stau așa cum i s-au “turnat” în cap. Către sfârșitul discuției mi-a pus această întrebare:
- Acum, că ați vizitat mai multe țări din Europa, care dintre ele are cel mai înalt nivel de trai?
- Germania, i-am răspuns scurt și fără ezitare.
- Și pe locul doi?
- Locul doi este liber!
Răspunsul l-a surprins pe neamț. Mi-am dat seama că nu știe cum să se descurce cu această apreciere și vorbă de spirit, favorabilă lui. Intuiam eu că ăștia cu semne runice la reverul hainei și tatuate pe brat nu au umor și nu știu ce este gluma.
Știam că voi ajunge în capitala landului german Baden-Wurttemberg, așa că am pus mâna pe cărți și m-am documentat despre Stuttgart, despre acest oraș de top al Germaniei.
Cam prin secolul al 10-lea era pe-acolo, prin împrejurimi, o crescătorie de cai, un Stutengarten. De aici i s-a tras numele localității.
Nu știam că Georg Wilhelm Friedrich Hegel, cel mai de seamă reprezentant al filozofiei clasice germane, s-a născut aici, la Stuttgart, dar știam că metoda lui de cercetare, dialectica, a marcat și a completat concepția filozofică materialistă a lui Marx și Engels. Mai știam că Hegel a fost prieten cu Holderlin și Schelling și asta spune tot, dar, ca o ironie a sorții, a fost cotat la absolvirea facultății, de profesorii lui, ca un element căruia “nu i-a lipsit silința, dar cu pregătire mediocră, prost orator, iar în filosofie s-a dovedit un “idiot”. După ce am citit în fișa matricolă a lui Hegel aceste însemnări, gândul mi-a fugit la modul cum ne jucam și făceam aprecieri când eram copii, bătând pumn pe pumn, însoțit de cuvintele “cine zice ăla e”.
Știam că Gottlieb Daimler s-a născut tot la Stuttgard și că împreună cu Wilheim Maybach au fost inventatorii și constructorii primului motor ușor de mare viteză, în patru timpi cu aprindere prin scânteie, dar nu știam că Ferdinand Alexander Porsche, zis și Butzi, care s-a născut tot în Stuttgart, este fiul lui Ferry Porsche și nepotul lui Ferdinand Porsche, cel care a proiectat și fabricat la comanda lui Hitler un automobil ieftin și bun sub numele de KdF-Wagen, (Kraft durch Freude), bunicul lui Volkswagen Coccinelle.
“Să aibă patru locuri, i-a spus Hitler lui Porsche, să consume sub 8 litri de benzină la 100 de kilometri și să coste ieftin”.
La întrebarea lui Porsche cam la cât să se ridice prețul unui asemenea automobil, Hitler i-a răspuns - “La cât vrei tu, numai să fie sub 1.000 de mărci”.
Așa a ajuns Stuttgartul orașul pilot al vehiculului cu patru roți pneumatice, mișcat de un motor cu explozie internă.
Automobilul din Stuttgart nu mi-a lăsat întotdeauna amintiri plăcute.
(Va urma)
Dr. ONORIU IUNIU CORFARIU
