ACCESUL ANIMALELOR DE COMPANIE PE PLAJELE MĂRII NEGRE - NUMAI CU RESPECTAREA UNUI SET DE REGULI

Distribuie pe:

Accesul pe plajă al animalelor de companie se va face numai cu respectarea unui set de norme menit să asigure curățenia mediului înconjurător și siguranța tuturor celor aflați pe plajele Mării Negre, prevede un proiect de lege adoptat marți de plenul Camerei Deputaților.

Deputații au adoptat astfel proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă. S-au înregistrat 284 de voturi “pentru”, un vot împotrivă și 11 abțineri.

Deputata USR Cristina Rizea, inițiator, a amintit că legislația actuală interzice accesul animalelor de companie pe plajă, cu toate acestea mulți posesori de animale de companie merg pe plajă și de multe ori deșeurile produse de acestea nu sunt colectate de proprietari.

“Deși există reglementare expresă privind sancționarea persoanelor care vin pe plajă însoțite de animale de companie, realitatea arată că autoritățile îndreptățite nu aplică niciun fel de sancțiune. În urma unei întrebări parlamentare, adresate Ministerului Afacerilor Interne, am aflat că în ultimii ani nu s-a dat niciun fel de sancțiune pentru proprietarii de animale care se plimbă cu cățeii pe plajă. Realitatea e că oamenii nici nu știu că este interzis, Astfel, se impune modificarea cadrului normativ, în sensul reglementării accesului pe plajă al animalelor, cu respectarea unui set de norme menit să asigure curățenia mediului înconjurător și siguranța tuturor celor aflați pe plajă”, a explicat deputata.

Potrivit proiectului, accesul persoanelor fizice însoțite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis oricând în afara sezonului estival. Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoțite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiția ca animalele de companie să fie ținute în zgardă sau ham și lesă.

Accesul cu animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis, indiferent de perioada din an, cu condiția ca animalele de companie să fie ținute în zgardă sau ham și lesă.

Posesorii de animale de companie au obligația de a deține asupra lor pungi pentru strângerea dejecțiilor produse de acestea, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi, mai prevede proiectul.

Indiferent de perioada din an, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis accesul câinilor utilitari aparținând persoanelor cu dizabilități. Prin excepție de la prevederile proiectului, pe durata sezonului estival, accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne și al câinilor utilitari aparținând persoanelor cu dizabilități, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis fără acordul operatorilor de plaje.

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a ține animalele de companie în zgardă sau ham și lesă pe toată perioada prezenței pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a strânge dejecțiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăța zona respectivă și de a le arunca la gunoi.

În funcție de tipul contravențiilor, constatarea acestora și aplicarea sancțiunilor se realizează de către: persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, persoane anume desemnate din cadrul autorității publice centrale pentru turism, ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române și polițiștii locali.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect de lege care a fost adoptat de Senat. (Agerpres)

Lasă un comentariu