„Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, iarbă, buruieni și flori, le-a împodobit cu culori frumoase.
Când a făcut zăpada, i-a zis:
- Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place!
Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă, iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu ascultă rugămintea zăpezii.
Tristă și amărâtă, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului căruia îi spune și lui necazul:
- Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
- Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine!
Zăpada primi cu mulțumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veșmântul alb al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă
să-și scoată căpșorul afară, de cum începe să se arate primăvara”.
(ION GHINOIU, Zile și mituri, 2018)
Foto - arhiva Muzeului Etnografic “Anton Badea”, Mureș, 1962
