Avem copii inteligenți. Avem copii care s-au adaptat rapid și din mers la problemele noastre, la probleme societății, la carențele existente în materie de comunicare, emoționale și psihice și la abundența, care nu e mereu benefică, de informații și tehnologie. Le cerem să fie cum eram noi, politicoși, afectuoși, la locul lor, dar nu îi lăsăm să fie copii. Nu ne mai bucură când desenează sau joacă baschet în curtea școlii, dar suntem mândri de ei când accesează un joc video, un site, de pe o tabletă de ultimă generație. Mai trist este faptul că, de cele mai multe ori, o facem pentru ca să fim noi lăsați în pace, ca părinți, să avem timp să terminăm ceea ce ne-am adus de lucru acasă de la serviciu, să putem rezolva și treburile gospodărești sau, pur și simplu, să ne tragem sufletul, în detrimentul relației cu ei și al educației. Uite așa, am creat un singuratic, un viitor adult care va avea probleme de integrare în societate, care va prefera singurătatea mediului online cu 5.000 de prieteni virtuali, față de un meci de fotbal cu colegii, plimbarea în grup sau practicarea unui sport.
În acest tablou mai apare un aspect, după părerea mea îngrijorător, și anume moda la școală. Am văzut fetițe de 10-12 ani atât de fardate, cu unghii puse, cu tocuri, cu buricul gol, care nu mai avea nimic în comun cu copilăria, cu bunul gust, cu decența. Parcă erau scoase pe piață, expuse ca un produs într-un ambalaj provocator. Nimic frumos, nimic din frumusețea și candoarea pe care ar trebui să le aibă o fetiță de 10 ani. Discuția pe care am auzit-o purtându-se între ele a fost năucitoare. Singurele repere, singurele aspirații și dorințe erau legate de lucruri materiale și aspectul lor fizic: cât a costat manichiurista, care e ultimul model de pantaloni pe care și-l doresc, cât de proastă e colega care vine într-o pereche de pantaloni negri, simpli și o bluziță decentă, de la ce firmă sunt fardurile....
Catalogarea și discriminarea colegilor doar pentru că părinții nu-și permit să-și ducă la 10 ani fetița la coafor, sau să-i pună unghii false și să o îmbrace după ultima modă, este revoltătoare. Știu că trebuie să ne lăsăm copiii să se exprime, să le dăm șansa și libertatea de a se bucura de “binefacerile civilizației”, dar ceea ce vedem noi acum este oglinda părinților, este de fapt etalarea snobismului părinților care, din excesul de zel în a-și scoate copilul în față, le fură copilăria, le deformează caracterul îndreptându-i spre aprecierea strictă a valorilor materiale și a aspectului fizic, în plus, le creează un fals sentiment de valoare, care, în acest caz, e dat, strict, de prețul scris pe etichetele articolelor de vestimentație purtate de aceste fetițe.
Nu înțeleg de ce școala tolerează o vestimentație de acest gen. Nu înțeleg de ce școala, sistemul de învățământ nu iau atitudine. NU înțeleg de ce părinții vor să transforme aceste fetițe frumoase, delicate, atât de minunate încă în naivitatea lor, în dive, în femei după care să întorci privirea, când ele încă ar trebui să fie doar copii. De când etalarea nivelului de trai prin vestimentație, cosmetică și accesorii la școală a devenit un scop? Vorbim de copii, în special de fetițe care, cu chiu, cu vai, ajung până la școală pe tocuri, cu chiu, cu vai, se abțin să nu-și șteargă rujul sau să-și întindă rimelul de pe gene. Cu timpul, însă, devenind o obișnuință, nu vor mai vrea să iasă nefardate, nearanjate, chiar dacă ele au 9,10,11 ani. Credeți-mă, nu vreți ca fetița dumneavoastră să fie ținta dorințelor și în centrul atenției pentru că e fardată, are unghii puse, e pe tocuri și cu buricul gol. Sunt convinsă că are resursele necesare și poate trezi interesul din motive mai bune, mai corecte și mai frumoase decât acestea.
Nu le mai expuneți, nu le mai forțați să exprime, de fapt, ceea ce sunteți dumneavoastră, dragi părinți. Iar la modul general vorbind, lăsați copiii să fie copii, ajutați-i să crească frumoși, modești, să aibă valori morale, spirituale, pe care să le pună înaintea celor materiale și nu-i mai dezgoliți de copilărie, îmbrăcându-i cu farduri și haine ridicole pentru vârsta lor. Ridicați-vă copiii cu sfaturi și cărți citite, nu cu tocuri.
ANTONELA DUMITRACHE
