În tradiția creștin-ortodoxă sau în poveștile spuse de bunicii noștri, ursitoarele care se adună și fac profeții, urări de viață la nașterea unui copil, nu prea există. Dar fiecare dintre noi știm, din povești, că, în general, ursitoarele vin, fiecare dintre ele, cu altfel de urări și cuvinte privind viitorul pruncului nou-născut. Au dreptul fiecare la o părere proprie, nu? Ei bine, în România, ursitoarele, la nașterea fiecăruia dintre noi, a fiecărui român, din lipsă de timp și adaptându-se realităților, au tras linie și au ajuns la un numitor comun. Fiecărui român la naștere i se atribuie profeția-concluzie, în unanimitate de către ursitoare: VEI PLĂTI IMPOZITE! Detalii privind asupra impozitelor nu ne dau ursitoarele... Pe ce vom plăti impozite, pe cât timp...
Ei bine, mare greșeală. Faptul că nu specifică pe cât timp vom plăti impozite... induce în eroare autoritățile românești care se ocupă de taxe și impozite, pentru că, la 20 de ani de la decesul unei persoane, familia primește o înștiințare pe numele persoanei decedate, referitoare la neplata unui impozit pe o perioadă de timp în care ea, persoana respectivă, este deja, de mult timp, în Rai cu îngerii.
Nu dorim să blamăm Serviciul de Taxe și Impozite, Doamne ferește, de vină sunt ursitoarele și lipsa lor de comunicare. Puteau să comunice, la naștere, durata vieții sau cel puțin a perioadei pentru care trebuie să fie plătit impozitul.
Studiind documentul primit și dorind o clarificare a situației, eventual o mică explicație, familia ia legătura telefonic cu acest Serviciu, unde, la capătul liniei, o doamnă vădit supărată pentru că a fost deranjată din procesul muncii, atât de actualizat, digitalizat și organizat, explică familiei că, de fapt, actul primit nu este conform cu realitatea... că anul specificat în document (2015) este de fapt 2009, an din care nu s-a mai plătit impozitul către Cimitirul Sângeorgiu de Mureș. În amabilitatea ei deosebită, cu iz de pelin, față de contribuabil, doamna explică: actul a fost redactat în luna august 2021, tipărit și înregistrat în 31 decembrie 2021, iar la destinatar, ups, mă scuzați, destinatarul a decedat acum 20 de ani, deci, actul a ajuns, conform datei poștale, în 14 februarie 2022, în posesia familiei. Adevărate salturi în timp. O cauză să fie așteptarea însumării unor penalități? O simplă omisiune pentru “o mică periodă” de timp? NUUU!!! Să nu fim răi.
Lăsând la o parte jocul de cuvinte și sarcasmul, ceea ce se întâmplă este macabro-hilar, trist și, totodată, inexplicabil. Cu toate circumstanțele atenuante pe care dorim să le acordăm Serviciului de Taxe și Impozite, nu Ursitoarelor (ele vor fi trase la răspundere), cum este posibil să nu știi că o persoană a decedat acum 20 de ani? Nu acum 3 zile, nu acum o săptămână, ci acum 20 de ani.
Oare, nu ar putea și Casa de Pensii să facă acest soi de greșeli? Să trimită pensia încă 20 de ani după decesul unui cetățean?
C.D.