LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 17 februarie, în județul Mureș au fost confirmate 57.449 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 292 de cazuri noi de coronavirus. Distinct de cazurile noi confirmate, 12 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, 237 de persoane confirmate pozitiv sunt internate la această dată în județul Mureș.

Până la această dată, 53.073 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (DSP Mureș transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cuprinde persoanele externate din spitalele de pe teritoriul județului Mureș și numărul cazurilor pozitive izolate la domiciliu și declarate vindecate conform legislației în vigoare). În plus față de acestea, 2.649 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 1.061 de persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 22 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 1.808 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 166 de teste RT-PCR și 1.205 teste rapide antigenice.

În județul Mureș, 2.640 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.284 de persoane se află în carantină la domiciliu.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

LA NIVEL NAȚIONAL

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.374 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 2.073 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.914 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până ieri, 17 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.629.090 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 97.307 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.215.462 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 951 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 62.188 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

Dintre cele 125 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 54 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu