* “Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț și cele asemenea. Căci aceasta este avuția sufletului care nu poate să fie furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea și să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine este să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne privește dacă altul este rău?”.
Sf. Antonie cel Mare (251-356), Părintele monahilor, este, poate, cel mai popular ascet și socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Întreprinde o călătorie în Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul persecuției lui Maximian. În anul 312 îl găsim în adâncul deșertului, nu departe de Marea Roșie, unde se găsește mănăstirea care-i poartă numele. Aici trăiește, însoțit de doi ucenici, până la moartea sa. Dintre scrierile sale se cunosc cu siguranță scrisorile trimise diferitelor persoane sau comunități pe care le sprijinea cu sfatul său duhovnisc. Patericul egiptean îi atribuie 38 de apoftegme (maxime, cugetări), iar în limba siriacă are 49 de apoftegme, iar în arabă 40 .
***
* “Departe să fie de noi orice ură și răzbunare, orice poftă de asuprire, orice instinct brutal! Să fim paznici ai civilizației, libertății și democrației, cărora avem să mulțumim renașterea noastră.
Valeriu Braniște (1869-1928), publicist, om politic, membru de onoare al Academiei Române
***
* “Doi orbi stăteau la cerșit în fața unei biserici. Unul dintre ei ridică capul spre căldura care venea de la razele soarelui pe care nu putea să-l vadă, și exclamă: “O! Tu nepătrunsă mare lumină, tu, minunea atotputernicei mâini care te-a făcut pe tine! Din tine izvorăsc veșnic bogăția, viața și căldura și care niciodată nu seacă! Cât de mare trebuie să fie acela care te-a făcut?” Celălalt orb, mirat, l-a întrebat cum poate să spună așa ceva din moment ce nu vede soarele? “Prietene! De când lumina s-a întunecat în mine, strălucirea soarelui locuiește în sufletul meu”.
“Tot așa pentru noi, oamenii - trebuie să-L vedem pe Soarele Hristos în sufletul nostru și să ne ghidăm după căldura razelor Lui binefăcătoare”.
P.S. “Domnul zice: de nu Mă veți asculta și de nu veți păzi poruncile Mele, de veți disprețui așezămintele Mele și de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele și călcând legământul Meu, atunci și Eu am să mă port cu voi așa: Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea, frigurile de care vi se vor secătui ochii și se va istovi sufletul: veți semăna semințele în zadar și vrăjmașii voștri le vor mânca. Îmi voi întoarce fața împotriva voastră și veți cădea înaintea vrăjmașilor voștri; vor domni peste voi dușmanii voștri și veți fugi când nimeni nu vă va alunga. Dacă nici după toate acestea nu Mă veți asculta, atunci înșeptit voi mări pedeapsa pentru păcatele voastre” (Leviticul cap. 26, vers. 14-18).
PĂRINTELE ILIE
