Cultura noastră “cea mai străveche”, deși aruncă o punte spre lumea modernă, are la temelia sa un sistem de transmitere imemorial, prin care un bătrân povestitor transmite tradiția și cunoașterea uneia sau mai multor persoane - “semințele”. “Semințele” sunt oameni care “au un dar înnăscut”, sunt înzestrați. Într-înșii își pun bătrânii speranțele. Ei sunt viitorii custozi ai tradiției.
Cei înzestrați cu acest talent sunt ușor de recunoscut. În general, mai mulți bătrâni se învoiesc să-i însoțească, să le ofere ajutor și protecție în timpul uceniciei lor.
Fericiții aleși vor întreprinde, cu mari eforturi, o muncă riguroasă, ce va dura ani mulți. Ei vor învăța să ducă mai departe tradiția, așa cum au învățat-o, cu toate preparativele, binecuvântările și îndemnurile adecvate, cu intuiția, etica și atitudinile esențiale, care constituie ansamblul artei tradiționale.
Această formă de instruire nu poate fi modernizată și nici nu i se poate reduce durata. Ea nu se realizează în câteva zile, nici măcar în câțiva ani. Iar faptul că necesită mult, foarte mult timp și efort, are rațiuni bine întemeiate: ucenicia nu trebuie să fie bagatelizată, modificată sau greșit aplicată, cum se întâmplă frecvent atunci când ucenicul nu intră pe mâini bune, ale unor oameni ignoranți sau insuficient instruiți. De aici nu poate ieși nimic bun.
Parcurgerea unei perioade de ucenicie este, în primul rând, un act de profundă sensibilitate interioară. Ea nu începe ca un impuls exterior sau ca o “ocazie de moment”. Alegerea “semințelor” este un proces misterios, imposibil de definit - dar nu și de către cei care îl cunosc bine - pentru că nu se bazează pe un ansamblu de reguli, nici pe imaginație, ci pe o relație de ani de zile, față în față, a unui om cu alt om. Bătrânul îl alege pe tânăr. Unul îl alege pe celălalt. Uneori îl caută... Dar, cel mai adesea, amândoi dau nas în nas și se recunosc imediat, de parcă s-ar ști dintotdeauna. Așa este lăsat să fie.
Într-o familie, talentul se reperează din copilărie. Bătrânii hărăziți privesc atent în jur, căutându-l pe cel care privește intens și profund, și care poate vedea viața în ansamblu, dar și în cele mai mici detalii ale ei. Ei îi caută pe cei care ascultă atenți, ajungând astfel la o anumită sensibilitate.
Un alt mod de a detecta “semințele” potrivite pentru ucenicie este întrebarea “Cine sunt ai tăi?” Altfel spus, din ce familie spirituală descinde. Noi suntem în căutarea autenticității, a cunoașterii, mai degrabă decât a agerimii intelectuale, a unui comportament modest și delicat, propriu oricărei persoane care are cunoștință de acest Izvor al tradițiilor. Iar cel care ajunge să ducă mai departe tradiția păstrează cordonul ombilical genealogic al neamurilor.
GRIGORE LEȘE
