Personalitatea marelui sculptor român Constantin Brâncuși este omagiată, la nivel național, începând din 2016, printr-o zi dedicată, respectiv Ziua Brâncuși, sărbătorită an de an la data aniversării sale, respectiv la 19 februarie.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost inițiată de mai mulți parlamentari, care, în expunerea de motive, susțineau că declararea datei de 19 februarie drept “Ziua Brâncuși” - sărbătoare națională legală lucrătoare, reprezintă ,,o reparație morală față de refuzul și umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. “Constantin Brâncuși ne-a dus în universalitatea lumii făcând din națiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuși să declarăm ziua lui de naștere sărbătoare națională. (...) Această inițiativă onorează spiritul nostru și în același timp arată dragostea și recunoștința noastră față de valoarea lui Brâncuși”.
Unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, Constantin Brâncuși face parte dintre artiștii de seamă care au modificat gândirea plastică, contribuind la transformarea sculpturii tradiționale în sculptură modernă. Este artistul care a asimilat în opera sa “toată istoria sculpturii, pe care a dominat-o și a depășit-o”, după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul “Constantin Brâncuși” (Editura Meridiane, 1966).
Printr-o eleganță deosebită a formei și utilizare sensibilă a materialelor, Constantin Brâncuși a oglindit, în opera sa, felul de a gândi lumea al țăranului român, sursa sa de inspirație fiind elementul popular, folcloric, natural. Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, provenită din viața satului românesc, artistul reușind să îmbine simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Brâncuși renunță la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidențierii esenței lucrurilor. “Arta trebuie să fie realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate autentică. Ceea ce mulți numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. Proporția interioară este adevărul ultim, inerent în toate lucrurile”, mărturisea artistul în cugetările sale, prezentate de Teodor Danalache pe site-ul crestinortodox.ro.
Născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobița, județul Gorj, Constantin Brâncuși a urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova (1894-1898), Școala de Belle-Arte din București, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat spre Paris, unde a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts și a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp, convins fiind că “La umbra marilor copaci nu crește nimic”, notează site-ul centrulbrancusi.ro. Și-a închiriat un spațiu pe strada Montparnasse, unde și-a amenajat propriul atelier.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Constantin Brâncuși a lăsat posterității o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică, lucrările sale numărându-se, în prezent, printre marile creații artistice ale lumii. Încă din primul an de studenție, respectiv în 1898, lucrarea sa, “Bustul lui Vitellius”, obține “mențiunea onorabilă”, în 1900 “Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar “Studiu”, din 1901, câștigă medalia de argint. Beneficiind de sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, în perioada următoare (1900-1902), realizează “Ecorșeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, operă distinsă cu o medalie de bronz și folosită, ulterior, în școlile românești de medicină. A realizat apoi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie așezat în curtea Spitalului Militar Central din București, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuși din București, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.
În 1907, realizează, în atelierul său din Paris, “Sărutul” (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează “Poarta sărutului”, amplasată în Parcul Central din Târgu Jiu. Tot în 1907, Brâncuși a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi “Rugăciunea”. După 1908, Brâncuși dă o nouă expresie sculpturii, originală, proprie lui, preocupare ce va fi strâns legată de alegerea materialului în care lucrează. În această evoluție a artei sale se înscriu lucrări precum “Muza adormită”, “Sărutul”, “Cumințenia pământului”, “Domnișoara Pogany”, “Prințesa X” sau “Pasărea măiastră”. Anul 1915 marchează o premieră în cariera lui Constantin Brâncuși, primele lucrări în lemn: “Cariatide”, “Fiul risipitor” și altele. A realizat apoi “Vrăjitoarea”, “Himera”, “Cariatidă” și “Adam” și primele versiuni în lemn ale “Coloanei fără sfârșit” (1918), așa cum îi plăcea artistului să o numească. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din “Masa tăcerii”, “Scaunele”, “Poarta sărutului” și “Coloana infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemților. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși s-a desfășurat în toată măreția ei, din această perioadă datând operele din ciclul “Pasărea în văzduh”, ciclul “Ovoidului”, precum și sculpturile în lemn.
(AGERPRES)
(Masa tăcerii din Târgu Jiu, creație a sculptorului Constantin Brâncuși) Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES FOTO
(Cocoșul, operă a sculptorului Constantin Brâncuși) Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO
