MONUMENT ÎN AMINTIREA BĂTRÂNULUI POD DE FIER...

Distribuie pe:

Primăria comunei Gănești va ridica un monument dedicat vechiului pod de fier care traversa râul Târnava Mică pe Drumul Județean 142, care a fost exploatat timp de 90 de ani și a fost înlocuit recent cu o construcție nouă, din beton.

“În 1860 a fost făcut un pod din lemn peste Târnavă, de către Daniel Mihaly și Daniel Elemer. Toți cei care circulau peste acest pod plăteau o taxă. În 1930 s-a făcut unul din metal, construit la Astra Arad, care acum nu mai corespundea din punct de vedere al greutății, chiar dacă peste el se circula alternativ. Când a fost desfăcut s-a văzut că niturile erau foarte ruginite. Am păstrat plăcuța de când a fost construit și un capăt al podului. După ce vor fi terminate lucrările la noul pod, în vară, va fi reconstruit acest monument, într-o parcare, în apropiere. Demolarea podului vechi a început în 10 septembrie 2021, iar de Crăciun se circula deja pe noua construcție. Nu e finalizat încă, va mai dura, dar se circulă pe el. A fost interesant până s-au turnat pilonii pe care au fost montate șapte grinzi, au fost o organizare și o responsabilitate ieșite din comun. Un pilon are 30 de tone, iar grinzile au fost ridicate peste trei case, asta va rămâne în istorie”, a declarat primarul comunei Gănești, Balog Elemer.

Înlocuirea podului de fier de 90 de ani de la Gănești este parte a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumurilor județene DJ151B și DJ142, între orașele Ungheni și Târnăveni, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, în valoare de peste 141,9 milioane de lei, derulat de Consiliul Județean Mureș.

Drumul dintre Ungheni și Târnăveni va fi modernizat pe o lungime de 24 de kilometri, inclusiv porțiunile de drum din interiorul localităților și vor fi consolidate și suprafețele afectate de alunecări de teren, de pe dealul Cerghidului.

Prin acest proiect vor mai fi modernizate 29 de stații de autobuz, vor fi construiți aproape 2,5 kilometri de piste de biciclete, vor fi amenajate 123 de intersecții cu drumurile laterale, două poduri vor fi modernizate, precum și două treceri la nivel de cale ferată. (sursa- agerpres.ro)

Lasă un comentariu