FIRMELE DE CASĂ ALE UDMR FAC BRANDING PE BANII TÂRGUMUREȘENILOR!

Distribuie pe:

Recent a fost lansat în spațiul public noul “logo” al primăriei municipiului Târgu-Mureș, o formă simplificată a stemei oficiale, cu aspect minimalist și puține noutăți. La prezentarea care a avut loc în data de 16 februarie a participat primarul “independent” Soós Zoltán și reprezentantul firmei RUBIK ADVERT SRL, cu sediul în Zalău, domnul Porcsalmi Balazs. Dincolo de chestiunile ce țin de aspect și calitatea materialului oferit, problemele serioase apar când analizăm modul în care s-a încheiat contractul pentru aceste servicii și totodată dacă observăm legăturile evidente ale administratorului firmei cu UDMR.

Așadar, contractul încheiat în data de 16.10.2021 presupunea elaborarea unui manual de identitate vizuală pentru municipiul nostru, mai exact o siglă și câteva randări grafice. Toată această “muncă imensă” fiind recompensată cu suma de 64.000 lei printr-un contract încheiat fără dezbateri publice sau discuții în consiliul local. Dezbateri care lipsesc în mod inexplicabil dacă ținem cont de acest aspect important al funcționării unei autorități publice, anume imaginea și comunicarea cu cetățenii. Desigur, domnul primar independent aduce în dezbatere publică probleme precum amenajarea unor alei pietonale, însă nu și contracte de aproape 13.000 de euro.

Detaliile devin însă și mai interesante când observăm că domnul Porcsalmi are întreaga carieră legată de UDMR și de serviciile de imagine aduse acestei formațiuni. Chiar în CV-ul dânsului vedem că din 2007 și până în prezent, existența sa financiară a depins de campaniile UDMR-ului și a candidaților acestei formațiuni, precum Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Kelemen Hunor, liderul UDMR, dar și a altor senatori și deputați maghiari. Mai mult decât atât, relațiile apropiate ale domnului Porcsalmi cu anumiți membri ai Consiliului Local Târgu-Mureș nu sunt de neglijat când ținem cont că banii sunt aruncați de primărie fără nicio urmă de dialog public. Firmele de casă ale UDMR se instalează comod în administrația municipiului Târgu-Mureș, “independentul” Soós Zoltán, deloc legat de UDMR din câte putem vedea, acordă contracte apropiaților formațiunii, aplicând exact aceleași metode pe care în campania electorală le combătea cu zel.

Cum poate fi considerată corectă o astfel de practică, când imaginea primăriei este definitiv marcată după gustul și relațiile UDMR-ului, fără a oferi o șansă corectă și egală oricărui cetățean sau a altor firme din domeniu printr-un concurs de proiecte și o dezbatere publică firească în astfel de situații. În schimb, relațiile de partid continuă și se aplică în primăria Târgu-Mureș nu doar când vine vorba de angajări, precum am văzut în recentele înregistrări, ci și când este vorba de simple sigle și contracte de imagine.

Dragi târgumureșeni, aceasta este atitudinea pe care liderii UDMR în frunte cu primarul “independent” o adoptă față de cetățeni și față de problemele reale ale municipiului. Combinații pentru angajări, bani dați firmelor de casă, redenumiri de străzi și plăcuțe bilingve! Probabil se aplică sloganul din campania candidatului independent și au găsit metodele prin care își “câștigă orașul”!

AUR Târgu-Mureș

Lasă un comentariu