Colecțiile complete ale seriilor reprezentând familia Romanov, cea a comorilor din Muzeul Kremlinului sau cea despre flota marină de război a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) pot fi admirate într-o expoziție de cutii de chibrituri, găzduită la Sala de Arme a Muzeului de Istorie din Sighișoara, în urma unei donații impresionante făcute de o asociație din Daneș.
“Ne aflăm în sălile care adăpostesc colecția de arme a Muzeului de Istorie, unde am amenajat o expoziție temporară denumită De la Prometeu la atom: cutiile de chibrituri. Aceste cutii de chibrituri au fost donate de către o instituție din comuna Daneș cu scopul de a fi amenajată această expoziție. Este o mică incursiune prin istoria chibriturilor, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, și cum s-au perfecționat în timp. Este o colecție păstrată exemplar și în aceasta putem remarca o gamă variată de cutii de chibrituri, de la cele cu design legat de teme istorice, la cele tematice. Există serii complete de personalități rusești, monumente și podoabe de la Muzeul Kremlinului, submarine, plante, animale rare, personalități contemporane, actori celebri, ediții de Crăciun, monumente celebre și multe altele. Chibriturile provin din mai multe țări. Aici avem peste 1.800 de cutii de chibrituri expuse”, a declarat Florina Ștefan, bibliograf la Muzeul de Istorie Sighișoara.
Potrivit reprezentanților Muzeului de Istorie Sighișoara, primele chibrituri, recunoscute drept “chibriturile chimice”, au apărut în jurul anului 1805, în Anglia, iar în anul 1845 au fost inventate chibriturile cu fosfor.
Din istoricul expoziției aflăm că la chibriturile chimice, capetele bețișoarelor erau înmuiate în topitură de sulf, apoi erau acoperite cu un amestec de zahăr și clorat de potasiu. Iar atunci când se trecea la aprinderea lor, bețișoarele erau introduse într-o sticluță, unde se atingeau de o bucată de azbest îmbibată în acid sulfuric.
Chibriturile chimice au fost produse pe scară industrială din anul 1812 și, cu toate că ofereau o alternativă la aprinderea focului, care se făcea prin lovirea dintre un amnar (bucată de oțel) și o cremene (silex) care produceau scântei, prezentau un grad de pericol ridicat, prin manipularea sticlei cu acid sulfuric și a pericolului de explozie din cauza bioxidului de clor rezultat în urma reacției chimice.
Din istoricul prezentat de muzeografii sighișoreni mai aflăm că aceste chibrituri au fost fabricate până prin 1845, deși, între timp, un tânăr, Janos Irinyi, a contribuit decisiv la inventarea chibritului cu fosfor cu aprindere prin frecare, a căror producție a început în 1840, la Viena.
La acest model de chibrit inventat de tânărul de doar 17 ani, capătul era uns cu un amestec de fosfor și bioxid de plumb.
Istoricii Muzeului de Istorie a Sighișoarei susțin că producția de chibrituri din prezent se bazează pe rețeta unui chimist pe nume Bottcher, din anul 1848, potrivit căreia bețele (care pot fi din lemn de brad, plop, tei sau anin) sunt impregnate cu parafină și cu o soluție de azotat de potasiu. Pe capătul bățului este clorat de potasiu și sulfura de stibiu, iar pasta de pe cutie e compusă, în general, dintr-un amestec de fosfor roșu, pulbere de sticlă și bioxid de mangan.
Aceste soluții duc la aprinderea ușoară a lemnului, care, în urma arderii, se preface în cărbune fără jar.
Colecționarii de chibrituri se numesc filumeniști, cuvântul derivând din limba greacă phil (loving-iubitor) și latină lumen (light-lumină), adică iubitor de lumină, și a fost introdus de colecționarul britanic Marjorie S. Evans în 1943, cel care a devenit mai târziu președinte al British Matchbox Label & Booklet Society, redenumită acum British Matchbox Label and Bookmatch Society.
Inițial, colecția de chibrituri a fost expusă în Sala Sander din Cetatea Medievală, fiind concepută ca o expoziție temporară, însă muzeografii i-au găsit un loc permanent în Sala de Arme a Muzeului, astfel încât să poată fi admirată în continuare. (sursa și foto - agerpres.ro)
